Tot directorul Drăgan ne-a informat că, înainte de a lua calea străinătăţii, mieii trebuie să treacă prin aşa-numitele ferme de carantină, unde sunt verificaţi din punct de vedere sanitar veterinar. În judeţul nostru există şase astfel de ferme, patru aparţinând unor arabi - la Însurăţei, Bărăganu, Vădeni şi Gemenele - şi două ale unor brăileni - la Pietroiu şi Măxineni. Chiar dacă, acum câţiva ani, arabii erau cei mai activi exportatori, românii au "mirosit" tendinţele pieţei şi au început să le facă o concurenţă serioasă. Se pare că investitorul brăilean de la Măxineni va trimite anul acesta în afară, mai mulţi miei decât toţi cei patru arabi la un loc.
Cât priveşte piaţa locală, conducerea DSV ne dă asigurări că brăilenii amatori de carne de miel la masa de Paşti vor avea de unde să se aprovizioneze. Cele 230.000 de oi existente în judeţ au fătat cam 250.000 miei, dintre care 125.000 de berbecuţi. Iar dacă 30.000 dintre aceştia sunt rezervaţi exportului, rezultă că rămân suficienţi pentru a fi sacrificaţi de consumatorii autohtoni. Cât priveşte preţul, acesta variază, în momentul de faţă, în pieţele din municipiu, între 7 şi 8 lei per kilogram, în viu.
Ciobanii şi arabii
Mulţi dintre ciobanii brăileni nu prea mai vor să se încurce cu vânzarea mieilor în piaţă. Ei preferă să vină "arabii" cu camionul, să încarce mieii cu sutele şi să le dea banii pe loc. Pentru ciobanii noştri, toţi afaceriştii care cumpără miei angro sunt arabi, chiar dacă e vorba de români, francezi sau nemţi. Aşa s-au învăţat de anii trecuţi: vii să iei miei la grămadă, înseamnă că eşti arab! Iar dacă te zgârceşti la bani şi trezeşti suspiciuni, eşti samsar. "Aşteptăm o comandă mai mare, măcar de vreo 80 de capete. E rău, că deja a început să scadă preţul. Pentru Paştele catolic, am vândut la un arab (sic!) cu 10 lei pe kilogram, dar pentru ăsta ortodox nu cred că luăm mai mult de 8 lei. Oricum, eu la piaţă nu mă duc cu ei, să plătesc chirie pe spaţiu şi să pierd vremea pe acolo. Mai bine aşteptăm să vină să-i ia de aici. Dacă nu s-or da acum, că parcă nu prea e cerere, ne mai chinuim cu ei şi-i dăm la toamnă, când s-or face cârlani, la arabi. Poate-om lua măcar 150 lei pe bucată. Eu la samsari nu dau nimic, că ăia vor să-i ia pe te miri ce", ne-a spus Tudorel Balaban, pe care l-am găsit, la începutul săptămânii, pe un câmp de lângă Comăneasca, păzind o turmă de vreo 250 de oi şi miei. Bărbos, cu cuşma alunecată pe ceafă şi cu bâta lustruită în mână, avea ajutor de nădejde într-un căţelandru cu păr sârmos, pe care-l punea la treabă când turma se desfăcea prea tare. "Fă-le roată!", îi striga ciobanul, iar căţelul o rupea la fugă, înconjurând oile până le strângea laolaltă. "E o rasă ungurească, nu ştiu cum îi zice. Io-i spun câine de mânat oile, că face treabă bună. Ăsta-i puiandru, dar mai am o căţea acasă, s-o vedeţi pă aia ce deşteaptă e", ne-a spus Tudorel Balaban, mărturisindu-ne că se ocupă de ciobănie de mic copil. A prins şi vremuri mai bune, când mieii şi lâna aveau altă valoare. Acum, zice el, doar brânza merge cât de cât bine.
Costel Gomolea, din satul Kogălniceanu, se ţine de oierie de când se ştie. De fapt, în familia lui, ciobănia se practică din tată-n fiu. De aceea, şi Costel are cuşma de blană pe cap, bâta în mână şi un căţelandru alături, cu păr sârmos, ager şi iscusit în strunirea oilor. "Am vândut câţiva miei prin sat, iar acum aşteptăm să vină arabii, să vedem câţi or lua", ne-a spus tânărul cioban din neamul lui Gomolea, în timp ce păştea oile printr-un lăstăriş de pe lunca inundabilă a Buzăului. Bucuros că are cu cine schimba o vorbă, ne-a informat că, dacă ar fi după el, le-ar recomanda muşteriilor să mănânce ied, nu miel, fiindcă iedul are carnea mai dulce şi fără miros. Costel Gomolea este, în principiu, mulţumit de cum merge treaba. Clienţi pentru miei se găsesc, iar brânza, dacă o faci cum trebuie, vine lumea şi ţi-o cumpără de acasă. "Noi o facem cu cheag de porc, nu cu prafuri la plic sau cu aracet, cum fac unii. De-aia are gust de brânză adevărată, de nu te mai saturi când o mănânci", ne-a spus ciobanul, mândrindu-se că e la fel de bun în meseria lui, cum era bunicul său pe vremuri.
