Mergi la conţinutul principal

Ciobani agresaţi

Duminică dimineaţă, Andrei P. (54 de ani) din oraşul Însurăţei a reclamat la Poliţie că în timp ce se afla pe câmp cu oile la păscut, un minor de 17 ani, cioban la o altă stână, a provocat câinii să-l muşte şi l-a lovit cu un băţ în zona mâinilor. Câteva ore mai târziu, Ionuţ S. (22 de ani) din oraşul Însurăţei a reclamat că în drum spre stâna unde lucrează ca şi cioban, a fost lovit cu pumnii şi picioarele de Cătălin M. (32 de ani), Marius L. (19 ani) şi un minor de 13 ani. În ambele cazuri, poliţiştii au efectuat cercetări şi au întocmit dosare penale pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro