Astăzi cinstim Sfânta Icoană Prodromița de la Muntele Athos. Icoana Maicii Domnului numită “Prodromița” este una dintre icoanele făcătoare de minuni păstrate în Schitul românesc Prodromul din Sfântul Munte Athos (Grecia). Prăznuirea acestei icoane făcătoare de minuni are loc în fiecare an, pe data de 12 iulie, cu priveghere de întreagă noapte. Nu este singura icoană vestită păstrată în schitul românesc. Schitul Prodromul de la Muntele Athos mai păstrează și alte icoane făcătoare de minuni, dintre care amintim icoana Sfântului Ioan Botezătorul și icoana Maicii Domnului “Apărătoarea de Foc”. Se spune că “Prodromița” este una dintre icoanele nefăcute de mână omenească, ci anume zugrăvite în chip minunat, prin dumnezeiască rânduire. Se spune că icoana făcătoare de minuni de la Athos a fost zugravită în chip minunat în anul 1863, în Țara Românească (Principatele Unite).
“Născătoare de Dumnezeu pururea Fecioară, sfintei și dumnezeieștii icoanei tale cu dragoste și cu credință închinându-ne, o sărutăm mulțumind; căci prin ea celor credincioși dăruiești cu adevărat tămăduiri sufletelor și trupurilor. Pentru aceasta, grăim către tine: Slavă fecioriei tale, slavă milostivirii tale, slavă purtării tale de grijă, ceea ce ești una binecuvântată!” (Troparul Icoanei Prodromița)