Cinema City caută «Micile Voci Mari» | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Cinema City caută «Micile Voci Mari»

În luna septembrie, în cadrul celei mai noi campanii dedicate copiilor entuziaşti şi ambitioşi, dornici să ajungă viitoare staruri, care au între 8 şi 16 ani, Cinema City caută „Micile Voci Mari", oferindu-le acestora ocazia extraordinară de a dubla două personaje dintr-un celebru film de animaţie.
"Dacă în desenele clasice se punea accentul pe apropierea vocii actorului de specificul personajului animat, în ultima perioadă, la crearea poveştii se iau în considerare şi cei care urmează să interpreteze vocile, iar ei sunt de obicei actori foarte cunoscuţi. Cinema City România însă doreşte să descopere noi voci şi de aceea demarăm o campanie inedită. Dorim să găsim vocea potrivită şi îi provocăm pe părinţi să îşi înscrie copiii la concursul nostru. Vor avea parte de o experienţă specială, pentru că personajele sunt simpatice şi replicile sunt amuzante. Copiii se vor distra şi vor avea parte de o şansă reală de a face parte dintr-o echipă de actori", a declarat Ioana Ionescu, marketing manager al Cinema City România.
În prima etapă de concurs, în perioada 11 septembrie - 30 septembrie, Cinema City organizează o preselecţie în urma căreia vor fi aleşi 10 copii (cinci fete şi cinci băieţi) care vor avea ocazia să dea o probă într-un studio de înregistrări, alături de profesionişti. Tot ce trebuie să facă părinţii este să acceseze platforma micilevocimari.cinema-city.ro, unde să înscrie copilul la concurs şi să îl pregătească pentru proba de voce. Ulterior, trebuie să aleagă unul dintre cele patru filme disponibile pe platformă, să descarce textele pe care copilul urmează să le citească, apoi copilul se va înregistra interpretând propria versiune de dublaj.
Patru filme despre prietenie, eroi de basm, magie şi speranţă pot alege concurenţii pentru susţinerea probei: "Pene Galbene 3D", "Mune: Gardianul Lunii 3D", "Blinky Bill: Koala cel poznaş 3D" şi "Albinuţa Maya 3D".
În final, cei mai talentaţi doi copii (o fată şi un băiat) îşi vor vedea visul împlinit şi vor dubla câte un personaj din superproducţia "The Snow Queen - Crăiasa Zăpezii 3D", care va avea premiera în România în luna noiembrie a acestui an. Mai multe detalii pot fi găsite pe website-ul http://www.micilevocimari.cinema-city.ro/

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro