Cine sunt utilizatorii Twitter? | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Cine sunt utilizatorii Twitter?

Utilizatorii de Twitter sunt, în medie, mai titraţi şi mai tineri decât ansamblul internauţilor prezenţi pe reţelele sociale, potrivit unui studiu comun efectuat de Twitter, American Press Institute şi firma de cercetare DB5 publicat recent şi preluat de agenţiile de presă.
Studiul a comparat un eşantion de 3.713 de utilizatori activi de Twitter cu un alt eşantion de 1.000 de persoane de pe reţelele sociale, reprezentative la nivel naţional, dintre care 469 nu erau şi utilizatori de Twitter. Toţi respondenţii au fost majori şi au fost intervievaţi on-line, precizează agerpres.ro.

Interesaţi de domeniul ştiinţei

Studiul a relevat că 57% dintre utilizatorii de Twitter erau cel puţin absolvenţi de învăţământ superior, faţă de 40% pentru eşantionul persoanelor prezente în general pe reţelele sociale. Un alt element de remarcat a fost că vârsta medie a utilizatorilor de Twitter este de 36 de ani, faţă de 46 de ani pentru al doilea eşantion. În ceea ce priveşte subiectele urmărite, utilizatorii de Twitter sunt mult mai interesaţi de domeniul ştiinţei (47% faţă de 21% pe reţelele sociale), tehnologie (58% faţă de 26%), artă şi cultură (43% faţă de 16 %) şi drepturile omului (58% faţă de 34%).

Ajutor în activitatea profesională

În plus, 30% dintre utilizatorii de Twitter intervievaţi au indicat că intră pe această reţea deoarece aceasta îi ajută în activitatea lor profesională, faţă de numai 6% pentru respondenţii din al doilea eşantion.
Mica pasăre albastră (logo-ul reţelei Twitter) este adesea prezentată ca o reţea foarte folosită de profesioniştii în comunicare, precum şi de mărcile şi personalităţile din lumea sportului, divertismentului şi politicii.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro