Asociaţia presei străine de la Hollywood a desemnat duminică seara laureaţii premiilor Globurile de Aur 2016, cele mai râvnite premii ale cinematografiei mondiale după Oscaruri, în cadrul unei ceremonii desfăşurate cu fast la Los Angeles.
Marele câştigător al serii poate fi considerat filmul „The Revenant", premiat la trei categorii - pentru cel mai bun film, regie (Alejandro Gonzales Inarritu) şi actor în rol principal (Leonardo DiCaprio). De asemenea, producţia „The Martian" a primit două Globuri de Aur la categoriile cea mai bună comedie sau musical şi respectiv cel mai bun actor într-o comedie (Matt Damon).
Un prim Glob pentru Brie Larson
Filmul „The Revenant" spune povestea unui colonist american, Hugh Glass, aflat într-o expediţie pentru transportul unor blănuri, la începutul secolului XIX. Glass este atacat de un urs şi apoi, grav rănit, este abandonat în voia sorţii de prietenul său. Scenariul filmului este semnat de Mark L. Smith alături de Alejandro Gonzales Inarritu, iar în rolurile principale pot fi urmăriţi Leonardo DiCaprio şi Tom Hardy.
Cu trei premii, acest film poate fi considerat marele câştigător al galei, după ce le-a adus câte un Glob de Aur şi regizorului Alejandro Gonzales Inarritu, dar şi lui Leonardo DiCaprio.
Brie Larson a primit primul său Glob de Aur pentru cea mai bună actriţă într-un film dramatic cu producţia „Room". În regia lui Lenny Abrahamson, filmulul vorbeşte despre relaţia dintre o mamă şi fiul ei de 5 ani. Scenariul acestui film a fost semnat de Emma Donoghue, după un roman pe care l-a scris tot ea. Alături de Brie Larson, în film mai pot fi urmăriţi Jacob Tremblay şi Sean Bridgers.
Jennifer Lawrence, al treilea Glob
Producţia „The Martian", în regia lui Ridley Scott, cu Matt Damon în rolul principal, a cucerit Globul de Aur pentru cea mai bună comedie sau musical. Matt Damon a câştigat şi el un Glob de Aur pentru cel mai bun actor într-o comedie cu rolul din acest film. În timpul unei misiuni cu echipaj uman pe planeta Marte, astronautul Mark Watney, interpretat de Matt Damon, este părăsit de colegii săi de echipaj pe Planeta Roşie după ce este considerat mort. Astfel, spectatorii sunt purtaţi într-o cursă nebună pentru supravieţuire a astronautului „marţian" şi sunt martorii încercărilor NASA de a-l recupera. Acest film a fost realizat după un scenariu adaptare semnat de Drew Goddard, după cartea cu acelaşi titlu scrisă de Andy Weir. În film, alături de Matt Damon mai pot fi urmărite actriţele Jessica Chastain şi Kristen Wiig.
Jennifer Lawrence a primit şi ea un Glob de Aur pentru cea mai bună actriţă într-o comedie cu producţia „Joy", unde frumoasa artistă interpretează rolul fondatoarei unei puternice dinastii de afaceri. Filmul este regizat de David O. Russell, care semnează şi scenariul alături de Annie Mumolo. Alături de Jennifer Lawrence, în rolurile principale mai pot fi văzuţi Robert De Niro şi Bradley Cooper.Acesta este cel de-al treilea Glob de Aur pentru actriţa care a mai fost premiată cu producţiile „American Hustle" (2013) şi „Silver Linings Playbook" (2012).
Un rol preferat
Taraji P. Henson a câştigat Globul de Aur pentru cea mai bună actriţă într-un serial dramatic cu producţia „Empire". Iar cineastul Alejandro Gonzales Inarritu a fost distins cu prestigiosul premiu pentru regie cu producţia „The Revenant". Inarritu a mai câştigat un Glob de Aur cu producţia „Birdman or (The Unexpected Virtue of Ignorance)".
Producţia „Mr. Robot" a obţinut Globul de Aur la categoria cel mai bun serial dramatic, iar „Son of Saul" (Ungaria), pentru cel mai bun film străin.
Gael Garcia Bernal a câştigat primul său Glob de Aur pentru cel mai bun actor într-un serial comic cu producţia „Mozart in the Jungle". Sylvester Stallone a câştigat Globul de Aur, primul din carieră, pentru cel mai bun actor în rol secundar cu producţia „Creed". Stallone revine în rolul său preferat, cel al campionului de box la categoria grea Rocky Balboa care devine mentorul şi antrenorul lui Adonis Johnson, fiul fostului său prieten şi rival Apollo Creed. Acest film a fost regizat de Ryan Coogler, care a semnat şi scenariul alături de Aaron Covington. În film mai pot fi urmăriţi Michael B. Jordan şi Tessa Thompson.
Kate Winslet a primit Globul de Aur pentru cea mai bună actriţă în rol secundar cu filmul biografic „Steve Jobs", care ne poartă în spatele scenei revoluţiei digitale, oprindu-se asupra portretului carismaticului Steve Jobs, omul considerat de mulţi în epicentrul acestei revoluţii. Acest film a fost regizat de Danny Boyle, după un scenariu adaptare semnat de Aaron Sorkin. Rolul principal este interpretat de Michael Fassbender.
Kate Winslet se află la cel de-al patrulea Glob de Aur după cele obţinute cu producţiile „Mildred Pierce" (2012) şi respectiv „Revolutionary Road" şi „The Redear" în 2009.
Iată câştigătorii la cele mai importante categorii:
Cel mai bun film dramatic: „The Revenant"
Cea mai bună comedie sau musical: „The Martian"
Cel mai bun actor într-un film dramatic: Leonardo DiCaprio („The Revenant")
Cel mai bun actor într-o comedie: Matt Damon („The Martian").
Cea mai bună actriţă într-un film dramatic: Brie Larson („Room").
Cea mai bună actriţă într-o comedie: Jennifer Lawrence („Joy").
Cel mai bun actor în rol secundar: Sylvester Stallone („Creed")
Cea mai bună actriţă în rol secundar: Kate Winslet („Steve Jobs")
Cel mai bun regizor: Alejandro Gonzales Inarritu („The Revenant")
Cel mai bun film străin: „Son of Saul" (Ungaria)
Cel mai bun film de desene animate: „Inside Out".
Televiziune:
Cel mai bun serial dramatic: „Mr Robot".
Cel mai bun actor într-un serial dramatic: Jon Hamm („Mad Men").
Cea mai bună actriţă într-un serial dramatic: Taraji P. Henson („Empire")
Cel mai bun serial de comedie: „Mozart in the Jungle".
Cel mai bun actor într-un serial comic: Gael Garcia Bernal („Mozart in the Jungle").
Cea mai bună actriţă într-un serial de comedie: Rachel Bloom („Crazy Ex-Girlfriend").