Cine este semenul meu? | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Cine este semenul meu?

De la începutul lunii octombrie 2020, ziarul "Obiectiv - Vocea Brăilei" a inițiat o nouă rubrică, "Vorbe din Duh", menită să ne facă pentru o clipă să ne oprim! Să ne oprim, să ne liniștim și să reflectăm la ce este Viața, ce este Adevărul, care este Calea. Am început astfel o Călătorie spre altceva, spre ceva frumos într-o lume pe care noi am urâțit-o! Vom fi însoțiți de prof. Daniel Voinea, un dascăl, un mentor, un om minunat pentru cei care îl cunosc. Daniel Voinea a absolvit Teologia la Sibiu, dar și Facultatea de Filozofie la Iași și predă științe socio-umane la Liceul de Artă Hariclea Darclee.

 

Atunci când cunoști o parte a Adevărului, îți devine accesibil întregul Adevăr din lumea reală.

Dar ceea ce cunoaștem în lumea aceasta, a iluziei, este nu doar eronat, ci și fragmentat, cu spații largi între „adevăruri” (separate chiar și prin cuvinte) așa încât nimic nu pare a fi coerent într-o lume ce pare haotică, accidentală, supusă conflictului și răzbunării asupra unui „celălalt”, diferit de noi. Căutăm degeaba certitudinea, credincioși ochilor largi deschiși, într-o lume pe care ochii o „văd” a incertitudinii, a lipsei de pace și de adevăr.

Ochii trupului nu par a fi „dați” pentru Adevăr, pentru a-L vedea pe Dumnezeu, pentru a cunoaște Viața, ci sunt folosiți pentru credința falsă a unei separări de lume, de Dumnezeu și de „celălalt” - fratele meu.

Singura „vedere” corectă este disponibilă minții, antrenată pentru a sesiza, în ea însăși, ceea ce i-a fost dat în dar înainte de adăuga, prin percepții, falsurile ei, credințele ei ridicole, pe care le apără cu înverșunare.

Părere este existența unui „celălalt”. Semenul meu este totuna cu mine.

 

Întoarceți-vă-n voi și veți cunoaște

Că toate-n lume, toate-s în prezent.

Tot ce au fost și tot ce-a fi vreodată

Au fost, va fi numai pentru că e.

Nu știi că atingând pe-un singur om

I-atingi pe toți? Mulțimea e părere.

Spune la mii de inși aceeași vorbă

Și-n mii ea atunci va trezi

Icoană - aceeași și același simț.

Un semn că toți e-n unul, unu-n toți.

Patria vieții e numai prezentul - Mihai Eminescu

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro