Deputatul PSD de Braila Mihai Tudose a precizat ca, din punctul sau de vedere, Coalitia amintita nu acorda nimanui prezumtia de nevinovatie, ceea ce este foarte grav si afecteaza corectitudinea demersului privind intocmirea asa-zisei "liste negre" a candidatilor: "Demersul in sine, inceput acum patru ani, la alegerile parlamentare, l-am apreciat initial ca unul bun, necesar, dar daca este facut cum trebuie, cu onestitate. Nu cred ca se poate vorbi insa de onestitate, in contextul in care comunicatul dat de asociatia respectiva se incheie cu urmatoarele precizari - si citez din memorie: “acestia sint doar o parte dintre cei care candideaza; cei pe care nu i-am nominalizat nu inseamna ca sint curati, ci doar ca nu am avut timp sa-i cautam”. Adica, altfel spus, “fratilor, toti sint cu bube, numai noi sintem aia corecti!”. In acest moment, demersul respectiv si-a pierdut onestitatea. Acum patru ani, si numele meu se afla pe o astfel de lista neagra. Am luat atunci dovezile si m-am dus personal la una dintre sefele Coalitiei respective. I-am pus pe masa dovezile care atestau nevinovatia mea, in chestiunile de care eram acuzat si le-a rasfoit si a spus “lasa, domnule, ca stim noi, nu sinteti nici unii mai breji!”. Deja m-am lamurit despre onestitatea demersului".
Amintim ca in raportul Coalitiei amintite, lui Gheorghe Bunea Stancu, candidatul PSD, i se reproseaza ca "a fost adesea discutat in presa centrala si locala datorita conflictelor de interese in care s-ar fi aflat prin firmele sale, care derulau afaceri cu Consiliul Judetean. Prin firma sa “Bursagrirom” (unde Bunea este actionar majoritar), actionara la rindul ei la alte patru societati, printre care “Concivia” si “Hercules”, a obtinut dupa 2003 toate contractele ANL si de sali de sport din zona. Presa semnaleaza ca dupa 2005, cind devine presedinte, firma sa “Concivia” este prezenta in mai multe contracte cu CJ, iar concesionarea portului catre firma sa a facut obiectul multor controverse".