Cind criza ne arde, politicienii se piaptana | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Cind criza ne arde, politicienii se piaptana

Intr-o deranjanta maniera netransparenta, alcatuirea Executivului s-a desfasurat incet si precis, in vreme ce tara se pregateste sa intre in letargia sarbatorilor de iarna. Pe vremea tulburarilor din decembrie '89 era mai multa agitatie. Acum, alianta nepotrivita pe care unii o numesc FSN si-a adus cu brio aportul la apatia romanilor. Totusi, chiar daca dezinteresul la vot a fost mic, asteptarile oamenilor sint mari pe fondul vestilor rele despre criza economica. Azi, de ziua fugii lui Ceausescu, noul Guvern va fi investit de noul Parlament. Urmeaza ciondaneala pe functii locale, in institutiile descentralizate dar supuse comenzilor politice de la centru. Abia apoi, in sfirsit, ne vom apuca de treaba. Dar, care treaba?
Conform cutumei parlamentare, legislativul nu functioneaza in luna ianuarie decit, eventual, pe comisii. Plenul Parlamentului va trebui convocat in sesiune extraordinara pentru aprobarea bugetului de stat, o restanta care aminteste (pe linga intirzierea cu care se dau salariile in sanatate si educatie) de o guvernare nu chiar asa de perfecta cum incearca liberalii sa o vopseasca la televizor, in timp ce rid fortat de rivalii lor politici. Este putin probabil ca acest proiect de lege sa treaca pina la 31 decembrie. Insusi Boc, premierul desemnat, spunea zilele trecute ca mai era de umblat la programul de guvernare, consecintele cele mai probabile fiind in sensul restrictionarii unor prevederi foarte generoase din punct de vedere fiscal. Modificarile s-au facut degraba, iar prima masura exacta a dimensiunilor plapumei sub care va putea noul Guvern sa se intinda este proiectul bugetului de stat, unde vom vedea cu totii cit de rau va fi in anul ce vine. Cresterea economica minuscula prognozata e un avertisment ca trebuie pus raul in fata, in speranta ca la sfirsitul lui 2009 va fi mai bine. Pe parcurs, ne vom putea face o idee atunci cind vom afla sub ce slogan va alege Basescu sa candideze la alegerile prezidentiale: acelasi ca in 2004 sau altul?

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro