Pe lângă Dulgheru, care şi-a păstrat poziţia de săptămâna trecută, cu 2.050 de puncte, în Top 100 se mai află patru românce: Monica Niculescu, care a coborât patru poziţii, pe 80 (831 puncte), Edina Gallovits, care a urcat două locuri, pe 81 (822 puncte), Simona Halepa, care a urcat opt trepte, pe 94, (713 puncte) şi Sorana Cîrstea, care încheie topul 100 (695 puncte), urcând de pe 107.
La dublu, avem, de asemenea, cinci jucătoare între primele 100. Monica Niculescu a urcat un loc, pe 30 (2.720 de puncte), Edina Gallovits a urcat, de asemenea, un loc, pe 68 (1.184 puncte), Alexandra Dulgheru se menţine pe 70 (1.134 puncte), Ioana Raluca Olaru a coborât şapte trepte, pe 91 (896 puncte), iar Sorana Cîrstea se află pe 97 (faţă de 96 săptămâna trecută, 832 puncte).
Primele zece locuri ale ierarhiei WTA de simplu sunt ocupate de următoarele jucătoare:
1. Serena Williams (SUA) 6.995 puncte;
2. Caroline Wozniacki (Danemarca) 6.685;
3. Venus Williams (SUA) 5.795;
4. Vera Zvonareva (Rusia) 5.715;
5. Kim Clijsters (Belgia) 5.325;
6. Francesca Schiavone (Italia) 5.005;
7. Jelena Jankovici (Serbia) 4.780;
8. Samantha Stosur (Australia) 4.772;
9. Elena Dementieva (Rusia) 4.445;
10. Victoria Azarenka (Belarus) 3.910.