Cinci concurente şi tot atâtea premii la Olimpiada de Limba Franceză | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Cinci concurente şi tot atâtea premii la Olimpiada de Limba Franceză

• un premiu I, un premiu II şi trei menţiuni speciale este palmaresul remarcabil obţinut de acestea la competiţia naţională

 

Cinci concurente şi tot atâtea premii! Ediţia din acest an a Olimpiadei Naţionale de Limba Franceză a fost un succes pe toată linia pentru elevele noastre, un premiu I, un premiu II şi trei menţiuni speciale fiind palmaresul remarcabil obţinut de acestea la competiţia organizată la Buzău, în perioada 2-6 aprilie. Astfel,

câştigătoarea premiului I este Silvia Maria Budur, elevă în clasa a IX-a la Colegiul “Murgoci”, îndrumată de prof. Rosana Ivan. “Sunt foarte mândră de toată munca de atâţia ani şi mă bucur că eforturile au fost răsplătite printr-un premiu foarte frumos. A fost o experienţă unică, de neuitat, pe care o s-o preţuiesc mereu. Doresc să mulţumesc doamnei Rosana Ivan şi doamnei Daniela Petre, care m-au ajutat să îmi formez o bază foarte bună în limba franceză. Le mulţumesc părinţilor pentru susţinere. La anul am posibilitatea să merg şi la internaţională şi îmi doresc ca în următorii trei ani să prind măcar una”, ne-a declarat Silvia. Acesta este cel de-al treilea premiu pe care adolescenta îl câştigă la olimpiada de franceză, după ce în anii trecuţi a obţinut tot un premiu I şi o menţiune.

Diana Maria Nedelcu, elevă în clasa a VIII-a la Şcoala “Al. I. Cuza”, pregătită de prof. Daniela Petre, este câştigătoarea premiului II, cu un punctaj total de 97,5 puncte. “A fost extraordinar. M-am împrietenit cu fetele, am râs şi ne-am distrat. Sunt foarte fericită că am câştigat acest premiu. Mulţumesc profesorilor însoţitori şi în mod special doamnei profesoare Daniela Petre care m-a învăţat tot ce ştiu până acum. Vreau să-i mulţumesc din suflet pentru tot sprijinul acordat şi pentru tot efortul depus. Dumneaei va rămâne aceeaşi şi după ce termin gimnaziul, deoarece este persoana care a construit cu foarte multă muncă şi devotament tot ce sunt astăzi elevele Şcolii «Al. I. Cuza» şi chiar şi fostele eleve îndrumate în anii precedenţi”, ne-a spus Diana. Aceasta a participat şi anul trecut la olimpiadă, ediţie la care a câştigat premiul I.

Concurând pentru prima dată la olimpiada naţională, eleva de clasa a VII-a Andreea Lovin a reuşit să câştige o menţiune specială. Ea învaţă la Şcoala “Al. I. Cuza” şi a fost coordonată tot de prof. Daniela Petre. “A fost foarte frumos. Având în vedere că e prima dată când particip mi s-a părut că este extraordinar, plus că mi-am făcut prieteni din toate colţurile ţării. Abia în ziua premierii am aflat că voi primi menţiune specială şi am fost extrem de bucuroasă. Vreau să îi mulţumesc doamnei profesoare pentru că a crezut mereu în mine, părinţilor care m-au susţinut şi mi-au fost mereu alături şi colegelor de lot. Sunt nişte fete de excepţie!”, afirmă Andreea.

Tot la prima participare s-a aflat şi Eliza Gagu, elevă în clasa a X-a la Colegiul “Murgoci”, prof. îndr. Mihai Lefter. Tânăra a făcut un rezultat foarte bun şi a fost răsplătită cu o menţiune specială. “A fost prima olimpiadă. Nu mă aşteptam să fie atât de frumos şi de emoţionant. Am avut mari emoţii mai ales la proba orală în momentul în care a trebuit să îmi prezint ideile în faţa juriului, dar a fost bine în final. Sper să mai particip şi în anii viitori şi să îmi depăşesc limitele. O olimpiadă naţională înseamnă performanţă, dăruire şi plăcerea de a învăţa, în cazul acesta, limba franceză. Însă olimpiada nu este doar despre competiţie ci şi despre prieteni noi. Mulţumiri doamnei Daniela Petre, care m-a iniţiat în acest domeniu şi mi-a arătat ce înseamnă franceza şi astfel am ajuns să iubesc această limbă, precum şi domnului profesor Mihai Lefter pentru că m-a pregătit în aceşti doi ani şi m-a ajutat să mă dezvolt”, spune Eliza. 

În ultimul an de liceu şi la ultima sa participare la olimpiadă, Mălina Andreea Neacşu, elevă la “Murgoci”, prof. coord. Mihai Lefter, a reuşit să încheie concursul tot cu o menţiune specială. “A fost mai bine decât anul trecut, o ultimă experienţă foarte frumoasă în cadrul olimpiadei. Fiind ultima, pot spune că am trăit-o mai intens. O să rămână mereu în amintirea mea. Am cunoscut oameni minunaţi, mă bucur că le-am cunoscut şi pe fetele din lot şi le mulţumesc pentru zilele minunate petrecute acolo. O să merg la facultate din toamnă, dar o să fiu alături de ele de la distanţă. Le mulţumesc doamnelor însoţitoare, profesorului Mihai Lefter şi tuturor profesorilor care m-au susţinut”, ne-a declarat Mălina. Fiind olimpică la franceză, tânăra va merge la Facultatea de Limbi Străine din cadrul Universităţii din Bucureşti.

Felicitări elevelor şi profesorilor îndrumători!

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro