Mergi la conţinutul principal

Cică Giana şi Stănel au portofelul chel

Giana Pătraşcu şi Stănel Necula sunt doi dintre calicii care fac şi desfac judeţul. Răsfoindu-le declaraţiile de avere constaţi că nu ai ce citi. Dacă Giana are, de bine-de rău, o Dacie 1310, Stănel e vai mama lui, trăind probabil de pe o zi pe alta. Nici unul, nici celălalt nu au case, ceea ce, pe cale de consecinţă, înseamnă că sunt boschetari (homeless, cum se zice în americănească). Giana Pătraşcu declară, de exemplu, că stă în casa unei mătuşe, chestie care mă face să cred că vicele CJ se roagă zilnic să crape mai repede baba, să-i rămână ei casa. Dacă nici până la 40-45 de ani (nu-i ştiu vârsta exact), madam Giana nu a reuşit să aibă o casă a ei proprie şi personală înseamnă că e competentă foc. Sau, cine ştie, poate că Giana are 4-5 case, dar nu pe numele ei, ca să nu bată la ochi, să nu se irite electoratul.
La Giana mai e cum mai e, dar în ceea ce-l priveşte pe vicele Stănel Necula de la primărie treaba e nasoală rău. Şi asta pentru că omu' declară că stă cu gazdă, căci nici el nu deţine o casă a lui. Cică stă cu chirie, de parcă (ei, parcă) ar fi venetic în Brăila, un intrus a cărui menire este să încurce lumea. Stănel declară cu mâna pe inimă că nici măcar un junghi de Dacie nu are, vrând probabil să insinueze că se deplasează cu autobuzele Braicar, iar nen-tu Simi refuză să-i deconteze banii de abonament.
Păi, dacă ăştia doi (Giana şi Stănel) nu au fost în stare să-şi gestioneze propria existenţă, să-şi ia măcar o casă la bloc şi o maşină mai de Doamne-ajută, fie ea şi SH, cum dracu pot avea grijă de vieţile a sute de mii de brăileni, pe care îi conduc, chipurile, către mai bine? Ca şi cum ai atribui rolul principal într-un film porno unui eunuc, şi ai avea pretenţia ca pelicula să erupă la capitolul încasări.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro