Senatorul UNPR de Brăila Constantin Cibu a devenit membru al Comisiei de Administraţie din Senatul României. Cibu l-a înlocuit pe democrat-liberalul Gheorghe David, ca urmare a cedării de către toate grupurile parlamentare a unor locuri UNPR-ului în comisiile permanente ale Senatului.
Precizăm că UNPR a obţinut 5 locuri, două aparţinând PDL-ului, celelalte fiind cedate de PSD, PNL şi UDMR.
Cel de al doilea loc cedat de către democrat-liberali a fost ocupat de UNPR-istul Ovidius Mărcuţianu, acesta înlocuindu-l în comisia de politică externă pe Viorel Badea.
Niciuna din preşedinţiile comisiilor nu a fost schimbată.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.