Cibu ar putea candida la Primărie dar doar din partea coaliţiei PDL - UNPR | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Cibu ar putea candida la Primărie dar doar din partea coaliţiei PDL - UNPR

Preşedintele PDL Brăila, Constantin Dumitriu, a dorit să clarifice situaţia dintre PDL şi UNPR Brăila, după ce, în urmă cu două zile, liderul UNPR-iştilor, senatorul Constantin Cibu, a declarat că vrea să candideze la Primăria municipiului din partea PDL. Pentru că declaraţia lui Cibu a fost ambiguă şi pentru că acesta a recunoscut într-un final că, de fapt, totul depinde de nişte sondaje şi de un protocol care ar trebui semnat între PDL şi UNPR Brăila, democrat liberalul Dumitriu s-a simţit nevoit să explice cum stau lucrurile.
"Practic, noi avem pregătit un protocol pe care ar trebui să îl semnăm cu UNPR, iar una din clauze e, într-adevăr, că cel care va sta cel mai bine în sondaje va candida pentru funcţia de preşedinte al CJ sau pentru primar. Dar, atenţie, din partea acestei coaliţii. Adică, dacă candidatul PDL va sta mai bine, atunci el va candida şi va fi sprijinit şi de UNPR. Dacă, dimpotrivă, candidatul UNPR va sta mai bine, atunci va candida el şi va fi susţinut de PDL. Dar, repet, va fi candidatul din partea coaliţiei, nu al PDL, cum a spus domnul Cibu. Am vrut să lămuresc acest aspect. Aşteptăm să semnăm acest protocol şi să îl punem în practică", a punctat Dumitriu. Acesta a mai adăugat că acest protocol nu este unul la nivel naţional, ci strict la nivel local şi că, până acum, doar la Ialomiţa s-a mai semnat ceva asemănător, între PDL, UNPR şi PNŢCD.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro