Meciul dintre Cătălin Chivu şi Costel Arbunea, adică poliţistul şef de la judeţ vs. poliţistul şef de la municipiu, pare a fi pe final, dar eu aş paria că abia de-acum încolo se va încinge. Chivu vrea să scape de Arbunea, aşa cum a scăpat şi de alţi poliţişti, cărora le-a scris demisiile cu mânuţa lor. Însă Arbunea pare a fi o nucă tare. Care se întăreşte pe măsură ce o calci în picioare. Chivu şi-a pus pilele şi relaţiile de la Bucureşti în funcţiune, pentru a-i da decisive lui Arbunea. Nu i-a reuşit decât pe sfert, ca să zic aşa. Meciul nu este jucat, după cum ar spune Cristian Ţopescu.
Lăsând la o parte aceste săpături poliţieneşti, cu toate mizeriile şi mârlăniile care se fac pentru ciolan, grade şi funcţii, aş muta discuţia în alt plan. Şi aş zice aşa: dacă spitalele (e drept, doar 3 dintre ele) au trecut în subordinea CJ, de ce nu ar fi transferată şi Poliţia Brăila în curtea d-lui Gheorghe Bunea Stancu? Căci îmi aduc iarăşi aminte de descentralizarea aia a poliţiei, despre care se tot vorbeşte din 1999 încoace, de pe vremea când ministru de Interne era Constantin Dudu Ionescu. Da, domn'e, să devină dl. Bunea Stancu patron şi peste poliţişti, să ţină situaţia sub control, să nu mai citesc eu prin ziare cum alde Chivu şi Arbunea se contrează reciproc şi îşi sapă groapa unul altuia, în loc să meargă pe Buzăului ori pe Călăraşi, ca să îi ridice pe ăia care tocmai şi-au mai luat un BMW pe spatele (ca să nu zic, totuşi, curul) fetelor plecate la studii aprofundate prin Belgia sau aiurea.
