Chivu ar putea reveni la şefia Poliţiei | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Chivu ar putea reveni la şefia Poliţiei

Sentinţă şoc în "războiul" Chivu vs. MAI. Fostul şef al Poliţiei brăilene ar putea reveni la conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean. Tribunalul Braşov a admis cererea de anulare a actului administrativ de sancţionare cu trecere într-o funcţie inferioară în cazul comisarului şef Cătălin Chivu. Judecătorii au dispus reintegrarea reclamantului Chivu, în funcţia deţinută anterior, adică aceea de inspector şef al instituţiei, el urmând să îşi primescă şi salariul aferent funcţiei pierdute. Soluţia dată în urmă cu două zile de instanţa braşoveană nu este însă definitivă. "Admite excepţia de nelegalitate invocată de reclamantul C.C. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne. Anulează Ordinul MAI şi dispune reintegrarea reclamantului în funcţia deţinută anterior emiterii ordinului, aceea de Şef al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Brăila. Obligă pârâtul să plătească reclamantului drepturile salariale aferente acestei funcţii, actualizate în raport cu rata inflaţiei, începând cu data de 21.04.2011 şi până la data reintegrării efective în funcţie. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare", este soluţia pronunţată în şedinţa publică din data de 19 septembrie. Decizia instanţei a fost transmisă printr-un comunicat, la solicitarea redactorilor cotidianului nostru, de Biroul de Informare şi Relaţii Publice, fiind semnat de Preşedintele Tribunalului Braşov, judecător Alina Nicoleta Mioc.
Dosarul în care fostul şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila, Cătălin Chivu, cerea anularea actului administrativ de sancţionare cu trecerea într-o funcţie inferioară, s-a tot plimbat de la o instanţă la alta. În octombrie 2013, Curtea de Apel (CA) Braşov, unde ajunsese dosarul, a dispus trimiterea acestuia la Tribunalul Braşov. Asta după ce, în februarie 2013, Înalta Curte a retrimis dosarul spre judecare la instanţa de la care a plecat, respectiv CA Braşov. "Scoate cauza de pe rol. Admite cererea formulată de reclamantul Chivu Cătălin - prin reprezentant convenţional - şi în consecinţă: Trimite dosarul pe cale administrativă la Tribunalul Braşov-Secţia a II-a civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal- în vederea soluţionării acţiunii în contencios administrativ formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne", se arăta pe site-ul CA Braşov.
În martie 2012, Curtea de Apel Braşov a respins cererea de anulare a actului administrativ, formulată de fostul şef al IPJ Brăila, însă acesta a declarat recurs la Înalta Curte, aceeaşi instanţă care, în noiembrie 2011, a admis recursul MAI împotriva suspendării actului de sancţionare, ceea ce a dus la înlăturarea lui Chivu din funcţia de conducere.

Chivu, înfrânt de MAI în 2011

În aprilie 2011 a început "lupta" dintre MAI şi cms. şef Cătălin Chivu, el fiind eliberat din funcţia de inspector şef prin Ordin al ministrului Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş, ca urmare a unui control tematic desfăşurat la sfârşitul anului 2010. Până la sfârşitul lui noiembrie 2011, când ministerul a ieşit învingător la Înalta Curte, Chivu nu a putut fi înlăturat de la conducerea IPJ Brăila. Începând cu 7 decembrie 2011, Chivu a fost desemnat să-şi desfăşoare activitatea la Biroul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase.
În primă fază, Chivu a avut parte şi de victorii, care nu au durat însă prea mult. În mai 2011, el a obţinut suspendarea actului de sancţionare la Curtea de Apel Galaţi, revenind astfel pe fotoliul de şef al Poliţiei brăilene, unde nu a rămas însă prea mult. Nemulţumit de sentinţa instanţei gălăţene, MAI a formulat recurs la ÎCCJ, iar magistraţii au dat câştig de cauză ministerului.
Cătălin Chivu a fost eliberat din funcţia de inspector şef al Poliţiei brăilene prin Ordin al ministrului Administraţiei şi Internelor, pe 21 aprilie, ca urmare a controlului tematic din anul anterior. Ofiţerul a fost sancţionat disciplinar cu "trecerea într-o funcţie inferioară până la cel mult nivelul de bază al gradului profesional deţinut, respectiv ofiţer specialist I", pentru "neglijenţă manifestată în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau a dispoziţiilor primite de la şefii ierarhici sau de la autorităţile anume abilitate de lege". Considerându-se nedreptăţit, Chivu s-a adresat instanţei de judecată.

Vizitiu a câştigat concursul pentru şefia IPJ Brăila

În februarie 2014, cms. şef Mircea Vizitiu, împuternicit pe funcţia de adjunct al Poliţiei brăilene, a fost admis la concursul pentru ocuparea postului de şef al instituţiei. Funcţia era vacantă de mai bine de doi ani de zile. Ofiţerul a susţinut interviul la sediul Inspectoratului General al Poliţiei Române, pe data de 19 februarie, şi a fost declarat admis, el fiind singurul candidat care s-a înscris la concursul pentru şefia IPJ Brăila. La data când a susţinut concursul, cms. şef Mircea Vizitiu ocupa funcţia de adjunct al instituţiei, el fiind împuternicit de IGPR pentru o perioadă de 6 luni, aceasta urmând să expire la începutul lunii martie. Ofiţerul a ocupat anterior funcţia de inspector şef al Poliţiei brăilene, tot prin împuternicire, pentru o perioadă de un an de zile. În octombrie 2012, pe postul de inspector şef a fost împuternicit Vizitiu, însă în octombrie 2013 acestuia i-a expirat mandatul.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro