Gheorghe Chiru, prim-vicepreşedintele PNŢCD Brăila, s-a arătat ferm convins că partidul său este sabotat "fără scrupule" de către primarii din judeţ. Mai exact, acesta a lansat recent o teorie conspirativă potrivit căreia cei interesaţi să intre în PNŢCD sau în oricare alt partid ce nu are reprezentanţi în Consiliile Locale, sunt terorizaţi de către edilii comunelor, în special de cei ai PSD. "În teritoriu avem nuclee organizate, avem şi organizaţii cu alegeri făcute, dar ne descurcăm destul de greu din cauza primarilor. Efectiv îi iau pe oameni la întrebări. De exemplu, au fost câţiva la conferinţa judeţeană a PNŢCD şi i-au luat ăştia la ture rău de tot. Oamenii sunt înspăimântaţi. Îi prind cu ajutoare, cu hârtii, cu constrângeri de tot felul, îi iau la întrebări, îi ţin într-o teroare. Nu exagerez cu nimic. Partidele mici, ce nu fac parte din Consiliul Local prin reprezentanţi, oriunde în judeţul ăsta sunt puse la zid. O să spună cineva «ăsta bate câmpii». Nu! Sunt lucruri care se întâmplă. Efectiv, oameni cu statut, cu pregătire au făcut cerere, s-au înscris în partid, au fost aleşi într-o organizaţie şi după o săptămână au venit şi au spus «îmi pare rău, nu mai pot să stau că ăştia mă dau afară». Îi dau afară de la şcoală, îi dau afară de la muncă, de oriunde, prin ramificaţii. Îi blochează efectiv la afaceri", a declarat Chiru. Totodată, acesta a ţinut să precizeze că "obiceiurile" semnalate ar fi fost preluate în ultima perioadă şi de către primarii de dreapta din judeţ.
"Acţionează prin pârghiile puterii şi îi aduc la tăcere"
Singurul exemplu concret dat de Gheorghe Chiru în privinţa primarilor "terorişti" a fost legat de cel al comunei Vişani, social democratul Neagu Caraman. Acesta a subliniat că edilul a ajuns să controleze chiar şi membri ai partidelor aflate în opoziţie. "Trebuie să găsim oameni curajoşi şi este un lucru greu de făcut. Sunt convins că dacă adversarii noştri politici ar fi în locul nostru nu ar avea nici 10% din organizaţia pe care o avem noi. E foarte complicat ca un director de şcoală să spună că vrea să intre în partid şi după o săptămână să renunţe de frică. La fel şefii de asociaţii, oameni care ar putea să reprezinte ceva în comunitate. Foarte greu. Sunt legaţi de primării şi ăştia acţionează prin pârghiile puterii şi îi aduc la tăcere. (...) PSD-ul e bazinul lor electoral, ăştia sunt problema. Ce să îi faci lui Caraman de la Vişani? Ăsta îi şi bate acolo, nu mişcă nimeni în front. Se duc liderii judeţeni de la celelalte partide la Caraman şi el le dă câte un om. Unul acolo, unul dincolo. Cică ăia sunt lideri de partid. Păi, n-am nevoie de aşa ceva. Aşa a ajuns dreapta la Brăila. Nu e de râs! Este un lucru puţin credibil la nivelul anului 2013, dar adevărat", a mai completat PNŢCD-istul.
Caraman: "PNŢCD nu a avut niciodată organizaţie la Vişani"
Contactat de redactorii "Obiectiv - Vocea Brăilei", Neagu Caraman s-a arătat surprins de acuzaţiile aduse de către prim-vicepreşedintele PNŢCD Brăila. Primarul comunei Vişani a subliniat că, din punctul său de vedere, Chiru a dorit să dea un exemplu, iar numele său a fost singurul pe care şi l-a amintit. "Chiar mă surprinde. Nu am avut niciun fel de probleme niciodată şi organizaţie PNŢCD la Vişani - stau să mă gândesc să văd dacă a fost -, cred că noi n-am avut. Probabil îmi cunoaşte numele şi ca să dea şi el un exemplu de primar a zis că e cel de la Vişani, că e mai vechi şi i-a «terorizat» pe toţi. Repet, nu am auzit de aşa ceva şi, v-am spus, mă surprinde, pentru că noi organizaţie PNŢCD nu am avut niciodată la Vişani", a declarat Caraman.