Chiru, dezamăgit de activitatea parlamentarilor brăileni | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Chiru, dezamăgit de activitatea parlamentarilor brăileni

PNŢCD-istul Gheorghe Chiru a dorit să atragă atenţia asupra urmărilor negative pe care Legea Descentralizării le-ar putea avea la nivelul administraţiei locale. Din punctul său de vedere, Guvernul nu a procedat corect prin asumarea răspunderii asupra proiectului legislativ, fără a-l discuta înainte în cadrul Parlamentului şi a asculta părerea tuturor partidelor. "Descentralizăm fără rost, întărim găştile locale care conduc la nivel judeţean destinele populaţiei, din punct de vedere administrativ. Aducem un surplus de optimism actualilor şefi de administraţie, în sensul că vor avea la discreţie orice, absolut orice. Această descentralizare o putem echivala cu «schimbarea stăpânilor, bucuria nebunilor». Aşa va fi şi în teritoriu. Cred că o să se tragă chefuri începând de la momentul adoptării acestei ordonanţe, până după Bobotează. O să chiuie toţi ăştia din administraţia locală pentru că vor deveni un fel de lideri absoluţi, care vor guverna fără scrupule şi fără oprelişti. Partidul nostru respinge în mod clar acest mod de a descentraliza", a declarat Chiru. Totodată, prim-vicepreşedintele PNŢCD Brăila şi-a manifestat nemulţumirea vizavi de faptul că cei zece parlamentari ai judeţului nostru nu au avut niciun amendament la Legea Descentralizării.
"Nu şi-au adus nicio contribuţie, în sensul că noi trebuie să ţinem cont şi de specificul local. Într-o zonă defavorizată total, la marginea ţării, fără nicio perspectivă, aceeaşi aplicare a ordonanţei de urgenţă va aduce un dezastru la pătrat, din motive pe care le bănuim şi le şi simţim deja. Unde economicul are deja o problemă, aplicarea unei legi strâmbe va duce la lucruri pe care nici nu vreau să mi le imaginez. Avem şefi în Parlament, şef de comisie, cum e Tudose, avem reprezentanţi ai celor care dau din gură, senatorul PSD Ion Rotaru. Stă la tribună toată ziua. Aş fi vrut să aud nişte amendamente la această ordonanţă, să îi văd că se mişcă. Noi nu avem de spus niciodată nimic", a mai completat sursa citată. Chiru a explicat că a preferat să le analizeze activitatea deputaţilor şi senatorilor din ipostaza unui simplu cetăţean al municipiului şi că încă mai aşteaptă o reacţie pozitivă din partea acestora.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro