• potrivit ţărănistului Gheorghe Chiru, singurii consilieri brăileni care pun punctul pe “i” sau care pot ieşi în faţă cu dezvăluiri sunt liberalul Petrică Popa şi PND-istul Bogdan Botea la CLM, PNL-istul Ovidiu Nechita şi PND-iştii Cătălin Iordache şi Simona Drăghincescu la CJ • chiar dacă este de părere că Drăghincescu a “făcut pactul cu diavolul” şi nu mai poate da înapoi, Chiru susţine că şi aceasta ar putea dezvălui multe lucruri de culise dacă ar rupe legătura cu PSD • cât despre decizia lui Iordache de a “întoarce armele” împotriva social-democraţilor, Chiru s-a declarat extrem de încântat, considerând că acesta chiar spune lucrurilor pe nume “de la A la Z”
Fost consilier judeţean şI vicepreşedinte al CJ în epoca “Stancu”, ţărănistul Gheorghe Chiru susţine că în momentul de faţă Brăila are doar cinci membri capabili la nivelul CLM şi CJ, care spun sau care ar putea dezvălui o serie de adevăruri din culise. Acesta a făcut, recent, o scurtă analiză a celor două mini-Parlamente brăilene, afirmând că, în opinia sa, liberalul Petrică Popa şi PND-istul Bogdan Botea de la CLM, PNL-istul Ovidiu Nechita şi PND-iştii Cătălin Iordache şi Simona Drăghincescu de la CJ sunt singurii care au o activitate demnă de menţionat din punct de vedere politico-administrativ.
“Unii ştiu să mai spună câte ceva şi chiar pun degetul. Dar nu ştiu dacă sunt vreo cinci în total. Petrică Popa, Botea. Şi NU mă refer la Viorel, pentru că el e pe drumul lui fără întoarcere. Vorbesc despre PND-istul Bogdan Botea de la CLM. Iar de la CJ Brăila, Ovidiu Nechita, Cătălin Iordache şi Simona Drăghincescu. Chiar dacă ea... (n.r. -Simona Drăghincescu) respectă protocolul cu PSD. Dar ei pot spune oricând lucruri interesante. Au o doză de nonconformism şi asta e foarte important. Au, la rândul lor, nişte ani prin politică”, a declarat Chiru.
Ei bine, mergând pe această linie, ţărănistul a ţinut să sublinieze că atitudinea lui Cătălin Iordache, după ce a decis să “întoarcă armele” împotriva PSD-iştilor i se pare cât se poate de bună şi necesară opoziţiei brăilene.
“În ultima vreme Cătălin Iordache i-a întors pe ăştia pe dos. Pentru că a venit cu o grămadă de informaţii din inima puterii. Fiind acolo într-o relaţie, el, de-a lungul timpului, a acumulat o grămadă de informaţii şi e firesc să fie aşa. Iar modul în care o face, mie îmi place! Eu nu am fost niciodată... şi nici nu e bine să ai aceeaşi gândire... Nu pot să spun că am avut o relaţie extraordinară cu Cătălin. Am fost şi supăraţi. I-am reproşat. Şi el. Dar acum vorbesc de omul care face politică şi care are reacţii. Şi aia e reacţia lui normală. Chiar dacă e mai colorată. Dar place la Brăila. Deci el spune lucrurilor pe nume de la A la Z! Nu scapă nicio virgulă! Repet, chiar dacă o face într-un mod mai colorat. Oricum, ştie el de ce. Şi acolo, la CJ Brăila a găsit şi material consistent. Cu părere de rău, Chiriac nu a putut să ajungă la înălţimea pretenţiilor. Şi nu cred că e ceva nou ce spun eu”, a declarat Chiru.
O părere la fel de bună a afişat preşedintele PNŢCD Brăila şi despre liberalul Ovidiu Nechita despre care spune că este încântat că a învăţat să “îşi facă temele” şi îi taxează la fiecare şedinţă cu lucruri punctuale pe PSD-işti.
“Ovidiu Nechita a rămas un tip documentat şi este aşa din ce în ce mai mult. E, într-adevăr, mai dur în limbaj, dar nu ne naştem toţi oratori şi poate că nici nu şi-a dorit vreodată să se specializeze în a vorbi la tribună. Lucrul ăsta poate să fie oarecum rezolvat, în sensul că sună uneori într-un fel discursul lui Ovidiu Nechita. Mai ales în urechile celor de stânga. Eu îl văd un tip aplecat asupra unor lucruri. Şi ştie multe pentru că citeşte. E foarte important! Vine cu amănunte care pun semne de întrebare pe moment, lucruri pe care nici cei de la putere nu le ştiu. Şi din punctul ăsta de vedere el îşi face treaba acolo”, a adăugat Chiru.
«Simona Drăghincescu a făcut pactul cu diavolul şi nu mai poate vorbi»
Sursa citată a afirmat că şi PND-ista Simona Drăghincescu se încadrează la consilieri capabili, în ciuda faptului că aceasta a semnat protocolul cu PSD şi acum nu mai poate aduce în spaţiul public informaţii de culise.
“Ar fi fost mai multe de spus prin venirea Simonei Drăghincescu la CJ Brăila, dar ea a făcut pactul cu diavolul şi nu mai poate vorbi. Că ăia (n.r. - PSD-iştii) te ţin acolo. Bagă jar continuu şi nu ai cum. Nu poate să mai spună lucruri pentru că a susţinut o cauză. Şi la PSD trebuie să fii doar în rând şi cu ciocul cât mai mic. Indiferent de cât de vocală ar putea fi Simona Drăghincescu, pentru că ea chiar poate spune lucruri. Dar acum a ales chestia asta şi e complicat. Ea, din punctul ăsta de vedere, nu va conta şi nu mai contează pentru că nu poate să se sucească. Dacă te-ai dus într-o parte, e complicat să mai spui că eşti la fel. Nu vreau să comentez mai mult”, a adăugat Chiru.
Tot la capitolul PSD şi partenerii acestora, ţărănistul a dorit să sublinieze “muţenia” clasică a taberei social-democrate. Chiru a afirmat că deşi există consilieri capabili şi în rândul celor de la putere, regula de bază a PSD-ului privind dialogul public limitat îşi spune cuvântul.
“Şi la PSD sunt oameni cu experienţă, dar de exemplu pe Boşneag nu îl aud vorbind decât o dată la 10 ani. Cu tot respectul meu! Eu îl înţeleg. Dar am vorbit de cei care au ceva de spus, nu neapărat ca persoană. Aşa, fiecare are o pregătire. Jos pălăria din punctul ăsta de vedere pentru Boşneag. Îl apreciez. Dar el a stat la cutie tot timpul. Şi atât timp cât stai la cutie nu poţi să... Nu ştiu. După părerea mea, cred că e foarte util partidului şi a prins bine. Este un tip uns cu toate alifiile, e abil, are o vârstă. Nu poate oricine să se tragă cu el de şireturi. Şi în cadrul partidului sunt convins că e ok. Dar puterea lui de a comunica... Nu că nu ştie, dar e legat de mâini şi de picioare. În PSD, dacă vrei să ai un drum fără a fi presărat cu ghimpi, să fie aşa, drept, nu ca o şosea din Brăila, trebuie să taci din gură. Toată lumea a înţeles că trebuie să se alinieze şi totdeauna să răspundă la ordin”, a conchis sursa citată.