Când am citit ştirea că Gheorghe Chiru a fost reconfirmat în funcţia de preşedinte al PNŢCD Brăila, am cumpărat o şampanie bună şi am zis să merg să îl felicit pe proaspătul câştigător. Doar v-am zis că sunt fan Chiru. Am ajuns la biroul lui Chiru, care de la an la an pare tot mai strâmt, şi l-am luat cu „bravo, bătrâne!” pe liderul ţărăniştilor brăileni. Chiru zăcea pierdut pe scaunul său ieftin de birou şi privea în gol pe geam, către o pubelă de la ghena de gunoi. Haide, bre, să bem în cinstea victoriei matale, ce stai acolo ca un câine ud – i-am zis eu, plin de viaţă. La care Chiru, fără să se uite spre mine, a replicat stins: „Să petrecem?! Dar ce motive aş avea să petrecem? Nu vezi că totul în jurul nostru se năruie? O să ajungem la gunoi, fix ca sacii ăia menajeri din vârful pubelei”, şi a ridicat degetul arătător către ghena care se iţea la fereastră.
Omule, ai câştigat alegerile interne, ce naiba! Poate că n-o fi mare şmecherie să fii lider de partid, în Brăila, dar, la naiba!, ai reputat o victorie. Asta merită sărbătorită – am încercat eu să îl îmbărbătez, să îl fac să iasă din pasa proastă în care rămăsese blocat. Se vede însă treaba că Chiru era mai afectat decât credeam. Ce să mai, omu’ mai avea puţin şi cădea răpus de depresie. „Da, am câştigat, voi fi în continuare preşedinte al PNŢCD Brăila. Iubesc acest partid, ştie toată lumea, dar am obosit, de multe ori simt că nu mai pot. Singurătatea asta mă omoară. La început am crezut că o să mă obişnuiesc să vorbesc singur, dar m-am săturat şi de vocea mea”, mi s-a destăinuit Chiru.
Nu înţelegeam. Adică, ok, ştiam că în PNŢCD Brăila nu e tocmai cea mai mare aglomeraţie de pe scena politică locală, dar chiar în halul ăsta să fi ajuns Chiru, să vorbească singur în partid. „Este trist, chiar deprimant aş spune. Dacă ai venit cu şampania, bănuiesc că ai citit ştirea din ziar în care se spunea că nu am avut contracandidat la alegerile interne. Dar ştii de ce nu am avut? Pentru că nici nu a avut cine să mă contracandideze. Am rămas numai eu singur în partid. Bine, ar mai fi femeia de serviciu, dar ea mi-a spus că toată viaţa a fugit de funcţii, că cică sunt ochiu’ dracului. De la Crăciun încoace m-am tot rugat să mai apară cineva în PNŢCD, oricine ar fi acesta, să am şi eu un adversar în alegeri, pentru postul de preşedinte. Dar în afară de domnii de la Electrica, care mi-au lăsat somaţie pentru neplata facturii la curent, nu mi-a mai deschis nimeni uşa la partid. În alţi ani mai intra câte unul ca să mă înjure după care fugea. Ştii ce rău e să nu te mai înjure lumea?”, s-a plâns Gheorghe Chiru.
M-a impresionat profund necazul lui Chiru. Aş vrea să găsim o soluţie ceva, să demarăm o campanie de sprijinire a lui Chiru, căci omu’ ăsta e mai singur decât Daniil Sihastrul. Dacă în trecut era campania aia cu „Daţi un leu pentru Ateneu”, poate că acum nu ar strica ceva de genul: „Nu mai sta la fileu, vino măcar pentru o zi în peneţecedeu!” (Corneliu CĂPOSU)
