• preşedintele CJ Brăila, Francisk Chiriac, a ţinut să vină cu o explicaţie la atacurile din partea opoziţiei privind modul haotic în care se cheltuie banii publici • acesta susţine că este nevoie ca CJ Brăila să rămână membru în diferite asociaţii realizate la nivel administrativ în ţară, pentru a fi la curent cu deciziile care se iau pe diferite segmente de lucru
Preşedintele CJ Brăila, Francisk Chiriac, s-a arătat extrem de deranjat de comentariile venite din partea consilierilor opoziţiei privind modul în care se cheltuie banii publici prin plata de cotizaţii anuale către diferite asociaţii administrative de la nivel naţional. Şeful Consiliului susţine că nici nu se pune problema de bani aruncaţi aiurea, aşa cum s-a sugerat, ci că în realitate judeţul nostru nu îşi permite să se izoleze de restul lumii, deoarece în astfel de asociaţii uneori se iau decizii de comun acord privind funcţionarea anumitor segmente de activitate.
“Nu numai CJ Brăila este membru în aceste asocieri, ci toate Consiliile Judeţene din ţară, toate primăriile. Şi Primăria Municipiului Brăila, de exemplu, este membru asociat în Adunarea Generală a Asociaţiei Municipiilor din România (AMR), unde preşedinte este domnul Robert Negoiţă. Şi acolo este cotizaţie. Şi Consiliul Judeţean este membru UNCJR (Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene din România). Şi secretarul judeţului este membru în această Asociaţie a secretarilor de judeţe din România. Şi acolo se plăteşte o cotizaţie, este adevărat. Dar eu zic că sumele sunt infime. Vorbim de 500 lei pe an. Sunt asociaţii în care ei pot merge, pot face schimb de impresii de bune practici. Iar atunci când se ia o decizie pe anumite paliere - la secretar, la directorul economic -, să poată discuta între ei şi să ia o decizie unitară pe anumite speţe. Eu cred că sunt benefice şi că ar trebui să rămânem membri în continuare. Cam aceasta e regula de bază. Ei se întâlnesc pe anumite segmente, o dată sau de două ori pe an, discută anumite probleme pe care le întâmpină în cadrul fiecărui judeţ şi văd dacă practicile sau deciziile sunt unitare. Eu vă spun că şi pe timpul anului - din câte sunt informat -, discută între ei referitor la anumite decizii pe care trebuie să le ia”, a declarat Chiriac.
«Vom fi membri în asociaţiile care aduc plusvaloare»
Preşedintele CJ Brăila a mai adăugat că plecând de la astfel de critici se poate spune la fel de bine că nici o asociere cu judeţul Galaţi nu îşi are rostul, ceea ce de asemenea consideră că ar fi o abordare greşită.
“Vom fi membri în asociaţiile care aduc plusvaloare sau care ne pot lămuri pe anumite speţe, exact cum am explicat mai devreme, astfel încât lucrurile la Consiliul Judeţean să se desfăşoare în condiţii mai bune. Suntem în ADI Dunărea, suntem la Gunoi, la UNCJR, sunt destule asociaţii, dar cu sume nu foarte mari. Unde suntem noi acţionari sunt sume mai măricele, dar acolo unde nu suntem acţionari, plătim cotizaţia care se stipulează prin lege sau de comun acord cu toţi membri. Nu putem să fim rupţi de lume! Am putea renunţa să fim membri asociaţi foarte uşor, dar vă spun că am discuta doar noi cu noi. Ar fi un fel de izolare. Părerea mea este că atunci când se discută o problemă în echipă, se pot găsi soluţiile cele mai bune”, a conchis sursa citată.
Reamintim că tocmai subiectul cheltuirii haotice a banului public a fost ridicat de către unii consilieri judeţeni ai PNL şi de către PND-istul Cătălin Iordache, la cea mai recentă şedinţă ordinară a CJ Brăila. Comentariile au venit pe fondul unor proiecte aflate pe ordinea de zi, privind plata cotizaţiei CJ Brăila către Asociaţia Directorilor Economici şi Contabililor din Judeţele din România (500 lei), Asociaţiei Localităţilor şi Zonelor Istorice şi de Artă din România (3.508 lei), Asociaţiei Secretarilor de Judeţe din România pe anul 2018 (500 lei), dar şi achiziţiei de servicii juridice externe, în condiţiile în care cei patru jurişti ai instituţiei au salarii cuprise între 8.000 lei şi 2.500 lei (net) pe lună.