* președintele CJ Brăila, Francisk Chiriac a anunțat că a făcut recent o vizită pe șantierul podului suspendat peste Dunăre și este mulțumit de modul cum decurg lucrările * chiar și așa, acesta a profitat de moment pentru a atrage atenția că Guvernul Ludovic Orban nu grăbește procedura privind exproprierile, ceea ce poate duce la întârzieri și costuri mai mari
Președintele Consiliului Județean Brăila, Francisk Chiriac, a vizitat recent șantierul podului suspendat peste Dunăre și s-a declarat mai mult decât mulțumit de modul în care lucrează constructorul. Acesta a postat pe rețelele de socializare un mesaj însoțit de câteva filmări și fotografii din timpul vizitei sale pe șantier, în care se observă că solicită detalii privind stadiul lucrărilor. Șeful CJ Brăila a dorit să asigure constructorul de toată bunăvoința în privința rezolvării tuturor problemelor tehnice de la nivel local.
”Lucrările la cel mai mare proiect de infrastructură sunt în grafic. Se lucrează intens pe ambele maluri ale Dunării, ritmul fiind unul alert atât pe timp de zi cât și pe timp de noapte. Ceea ce se întâmplă în momentul de față pe șantier este impresionant. Cantitățile de tone de fier sunt uriașe, în blocul de ancoraj sunt 26 de puțuri forate pentru a pompa apă, iar la piciorul podului se lucrează pentru armarea radierului. Sunt impresionat de profesionalismul constructorului, i-am oferit tot suportul meu încă de la început, mă bucură relația excepțională de comunicare pe care o avem și îl asigur încă o dată de toată dispoziția mea, astfel încât problemele ce țin de partea locală să le rezolvăm cât mai repede”, a declarat acesta.
Chiar și așa, Chiriac a profitat de moment pentru a lansa un atac la adresa Guvernului PNL. Președintele CJ s-a plâns că nici până în prezent nu s-a rezolvat situația exproprierilor terenurilor din zona podului și că aspectul se poate dovedi problematic pe termen lung.
”Mi-ar fi plăcut ca Guvernul să acționeze în consecința importanței acestui proiect. Guvernul Orban nu înțelege nici acum că trebuie grăbită procedura de expropriere pentru a nu risca prelungirea termenului contractului. O prelungire a termenului înseamnă, pe lângă întârzierea lucrărilor, și alți bani, pentru că firma va percepe penalizări. Stimate Guvern, nu irosi banul public, mai ales acum când avem nevoie de bani pentru a lupta cu noul coronavirus”, a conchis Chiriac.