* afirmaţia a fost făcută în cadrul unei conferinţe de presă, preşedintele CJ dând astfel o replică liderilor PNL Brăila * acesta susţine că pe perioada stării de urgenţă Guvernul Orban a avut toate pârghiile legale pentru a o îndepărta pe Delia Râşnoveanu de la conducerea Spitalului Judeţean * de asemenea, Chiriac a apreciat modul în care managerul unităţii spitaliceşti şi întregul personal au gestionat până acum criza COVID-19
I-au cerut demisia pe bandă rulandă, au avut metode legale de a face acest lucru, însă nu au vrut! În aceste cuvinte am putea rezuma afirmaţiile făcute de preşedintele Consiliului Judeţean, Francisk Chiriac, în cadrul unei conferinţe de presă, referindu-se la cererile venite din partea liderilor PNL Brăila de a o îndepărta pe Delia Râşnoveanu de la conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Brăila.
“Şi de ce nu au făcut-o că au avut toate armele posibile şi imposibile, toate legile care le permiteau acest lucru? Prefectul putea să facă acest lucru! Cum ministerul Sănătăţii a demis la Timişoara un manager care a salvat atâtea vieţi omeneşti, cum la Focşani l-au demis pe managerul spitalului şi a pus o verişoară sau o doamnă doctor stomatolog, cum s-a întâmplat şi în altă parte, puteau să o facă foarte bine. Bază legală au avut-o! Părerea mea e că au aşteptat o tragedie a brăilenilor ca să o arunce în capul altora. Uitaţi că spitalul s-a descurcat foarte bine, a dat dovadă de profesionalism toată lumea şi am trecut cu bine peste această primă etapă din această pandemie. Eu mă aştept ca după această stare de urgenţă, stare de alertă maximă, Guvernul Orban, prin reprezentanţii din teritoriu pe care tot îi promovează şi îi tot stimează, să ne dea şi o stare de alertă minimă. Că ne menţin aşa într-o lentoare pentru a nu da drumul efectiv la lucrurile bune pe care le putem face pentru cetăţeni”, a declarat Francisk Chiriac.
Întrebat de jurnalişti cum apreciază activitatea managerului Delia Râşnoveanu în gestionarea crizei de coronavirus, Chiriac a avut cuvinte de laudă la adresa acesteia şi a întregii echipe a Spitalului Judeţean, singura bilă neagră fiind comunicarea, unde managerul unităţii spitaliceşti se putea descurca mult mai bine.
“ În ceea ce priveşte strict profesional, ca şi manager, ca şi medic, eu zic că şi-a făcut pe deplin datoria atât timp cât circuitele au fost respectate, n-am avut foarte multe cadre infectate. Chiar dacă a fost o asistentă de la ATI, eu zic că lucrurile au fost ţinute sub control şi că ne-am descurcat foarte bine şi se văd rezultatele statistice care sunt la nivel naţional. Nu pot să îi dau o notă, însă aş da o notă spitalului că nu e vorba de un om. Nu poţi face singur toate lucrurile acestea. Şi eu zic un 9. Efectiv, pentru tot ce înseamnă spital, s-au mişcat foarte bine. 10 este nota profesorului”, a spus Chiriac.