Mergi la conţinutul principal

Chiriac despre Dobrotă: «Dacă nu își dădea el demisia din funcția de consilier, i-o ceream la partid»

* președintele Consiliului Județean Brăila, Francisk Iulian Chiriac, a comentat recent episodul legat de fostul consilier județean PSD Marius Dobrotă, care a făcut o serie de comentarii nepotrivite pe Facebook în urma cărora și-a dat demisia * Chiriac a condamnat gestul colegului său de partid, precizând că deși a fost extrem de implicat în campanie, situația s-a schimbat din secunda în care ”a călcat pe bec”

 

Șeful Consiliului Județean Brăila, Francisk Iulian Chiriac, s-a arătat extrem de dezamăgit de gestul făcut recent de colegul său de partid, Marius Dobrotă, care a făcut un comentariu nepotrivit pe rețelele de socializare și a ajuns să își dea demisia. Așa cum am anunțat și la vremea respectivă, în contextul izbucnirii războiului din Ucraina, Dobrotă a postat pe Facebook un mesaj în care critica deciziile luate de autorități în context și în care l-a lăudat pe Nicolae Ceaușescu, lucru care nu a rămas netaxat în spațiul public. În cadrul unei conferințe de presă pe care a susținut-o la finele săptămânii trecute, Chiriac și-a expus părerea în legătură cu gestul lui Dobrotă, punctând că dacă acesta nu și-ar fi dat demisia, i-ar fi cerut-o chiar el.

”Prima dată am zis că e o glumă. Dar mi-am dat seama că e o decizie. Și a fost o decizie foarte proastă a lui de a face acele comentarii. Tocmai de aceea s-a luat și decizia de a ne părăsi pentru o perioadă de timp, pentru a-și revizui comportamentul. Nu să plece din partid, e decizia lui personală dacă pleacă sau nu din partid. Dar nu mi-a plăcut comportamentul. Chiar am avut o discuție cu el înainte de a lua partidul decizia. Eu i-am cerut clar demisia din ATOP, pentru că era atributul meu în calitate de președinte al Consiliului Județean. Am discutat cu președintele partidului și cu ceilalți colegi. Am făcut Comitetul Director. Dacă nu își dădea el demisia din funcția de consilier, i-o ceream la partid. Dar a făcut-o înainte de a avea o decizie totală. Nu știu dacă s-a lăsat greu sau nu, eu mi-am spus punctul de vedere și e treaba lui dacă se lasă greu sau ușor. Până la urmă e o decizie a partidului, nu a lui! El a spus că voia să spună despre ceva și a vorbit despre altceva. Mă rog. E treaba lui. Câteodată unii oameni vor să spună ceva și spun altceva”, a declarat Chiriac.

Președintele CJ Brăila a dorit să adauge că avusese o discuție cu colegii din consiliu privind conduita pe care trebuie să o aibă în spațiul public chiar cu puțin timp înainte ca Dobrotă să facă acea postare pe Facebook. Acesta a adăugat că în 2024 va fi mult mai atent la lista de consilieri județeni.

”Am vorbit cu toți. Inclusiv cu el. Toți știu care sunt directivele și cum trebuie să ne manifestăm. Cine greșește, plătește! Dar știți care e paradoxul? Că am vorbit chiar înainte cu ei. Și știți care este regretul meu? Dobrotă este un om foarte bun de partid. Un om muncitor în campaniile electorale. Dar a călcat pe bec”, a conchis Chiriac.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro