• şeful judeţului Brăila susţine că terenul este liber de sarcini, iar clădirea ar putea fi racordată foarte uşor la utilităţi • cât despre o alianţă cu judeţele vecine pe modelul Alianţei Vestului, Francisk Chiriac se îndoieşte că Galaţiul şi-ar dori aşa ceva
Spitalul Regional Brăila-Galaţi, despre care s-a tot vorbit în urmă cu un an, a fost dat uitării prin sertarele guvernului. Asta în condiţiile în care terenul pe care urma să fie construită marea unitate sanitară este liber de sarcini, aşa cum susţine Francisk Chiriac, preşedintele Consiliului Judeţean. Acesta susţine că tot ce a ţinut de instituţia pe care o reprezintă a fost făcut, iar actele au fost trimise către Ministerul Sănătăţii. “Din câte ştiu eu, nu se mai aude nimic de spitalul regional Brăila-Galaţi. Au fost premisele, noi ne dorim acest spital. Avem terenul pregătit. Din punctul meu de vedere, cred că suntem singurul judeţ...sau ar putea fi singurul spital regional care s-ar putea face foarte repede, pentru că terenul este liber de sarcini, e şi foarte aproape de utilităţi... Ne putem mişca foarte repede faţă de celelalte trei locaţii care se tărăgănează de un an şi ceva. Dar este decizia Ministerului şi a Guvernului. Noi am scris Ministerului că suntem gata, am trimis toate documentele, aşpteptăm un răspuns”, ne-a declarat Chiriac.
Întrebat dacă Brăila ar putea urma exemplul Alianţei Vestului, prin care mai multe consilii judeţene s-au asociat şi sunt hotărâte să construiască spital regional prin eforturi proprii, şeful judeţului a devenit ironic la adresa Galaţiului. “Noi nu avem bani să-l facem singuri, cât despre o alianţă, nu ştiu dacă Galaţiul ar dori să se asocieze cu Brăila. Eventual, doar să ne cumpere cu totul, sau, eu ştiu, poate mai fac o cerere la Guvern ca Brăila să devină sectorul Galaţiului. Sub nicio formă nu suntem de acord!”, a conchis Francisk Chiriac.
Ultima informare oficială a Ministerului Sănătăţii despre spitalele regionale promise de actuala guvernare PSD-ALDE datează din 20 decembrie 2018, potrivit site-ului oficial. La acea vreme, oficialii din minister au informat că Guvernul a aprobat un Memorandum care prevede realizarea în două etape a spitalelor regionale de la Iaşi, Cluj şi Craiova, pentru obţinerea unei finanţări europene nerambursabile suplimentare. Conform studiilor realizate de experţii BEI, costurile totale pentru construcţia şi dotarea celor 3 spitale sunt de aproximativ 400 milioane euro pentru fiecare.
Reamintim că Alianţa Vestului este formată din oraşele Timişoara, Arad, Oradea şi Cluj-Napoca. Totul a pornit după ce Consiliul Judeţean Cluj a făcut publică intenţia de a atrage fonduri europene pentru construirea spitalului regional, în locul Guvernului care nu pare a concretiza promisiunile electorale.