Chiriaşii scandalagii şi gălăgioşi din locuinţele Primăriei, luaţi în vizor de unii consilieri locali | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Chiriaşii scandalagii şi gălăgioşi din locuinţele Primăriei, luaţi în vizor de unii consilieri locali

• consilierul municipal Dan Păun a cerut explicaţii de la directorul SUPAFLC Brăila, Emilena Huiu, privind măsurile pe care le-a luat împotriva chiriaşilor problematici din locuinţele administrate de serviciu • membrii CLM au aprobat prelungirea chiriilor cu încă cinci ani, astfel că Păun a insistat pe ideea că ar trebui introdusă o clauză contractuală care să ducă la evacuarea chiriaşilor care nu respectă normele de conduită socială • Huiu a explicat că singura cale este cea prevăzută de lege: intentarea de proces pentru evacuare

 

Consilierii municipali au dezbătut recent un proiect privind prelungirea chiriilor locuinţelor pe care le administrează Serviciul de Utilitate Publică de Administrare a Fondului Locativ şi Cimitirelor (SUPAFLC) Brăila. Este vorba despre o prelungire cu încă cinci ani a tuturor acestor chirii. Potrivit explicaţiilor oferite de directorul SUPAFLC, Emilena Huiu, până acum prelungirile se făceau prin hotărâre de guvern, însă odată cu codul administrativ, această decizie a fost plasată în sarcina consiliilor locale. Subiectul a stârnit interesul unora dintre consilierii municipali. Dan Păun (ex-ALDE), a dorit să îi ceară câteva lămuriri directorului SUPAFLC Brăila privind chiriaşii problematici din locuinţele pe care serviciul le administrează. Acesta s-a plâns că ar trebui luate măsuri concrete, modificate contractele, astfel încât cei care nu respectă normele de convieţuire să nu mai beneficieze de prelungirea chiriilor.

“Acum câteva luni de zile s-a ridicat o problemă în şedinţa de CLM, vizavi de comportamentele unor chiriaşi, în imobilele pe care le administraţi dumneavoastră. Vreau să ştiu dacă aţi luat măsuri ca aceştia să se comporte conform normelor de convieţuire socială. Mă refer la ceea ce spunea domnul consilier Petrică Popa (n.r. - PNL), am ridicat şi eu problema celor de pe Plevna. Ieri, spre exemplu, aproape că îşi scoseseră tot mobilierul în stradă. Blocaseră strada Plevna, nu puteai să treci cu maşina pe acolo. Ce văd acolo, ce figuri văd... Întâmplător, am biroul în zonă şi de asta vă atrag atenţia. Şi ăstora care ne încalcă normele de convieţuire le prelungim cu cinci ani contractele?! Adică nu mai scăpăm de ei niciodată!”, a declarat Păun, revoltat, precizând că adresa la care face referire este Plevna nr. 167.

Emilena Huiu a precizat că persoanele care fac astfel de probleme în general sunt somate şi o echipă merge la faţa locului pentru a încerca să calmeze spiritele, însă problema evacuării este mult mai grea, deoarece există anumite proceduri legale ce trebuie respectate, pentru a nu se comite vreun abuz.

“Contractele de închiriere sunt prevăzute în Legea 114, au şi clauză privitoare la comportament, dacă prin comportamentul lor fac imposibilă convieţuirea cu restul locatarilor. Şi dacă se întâmplă aşa, sunt daţi în judecată în vederea rezilierii contractului. Merg martorii în proces, vecinii sau cei care sesizează”, a declarat Huiu.

Cum Dan Păun a insistat în privinţa modificării contractelor cu chiriaşii şi a cerut lămuriri privind numărul proceselor pentru evacuare, directorul a explicat că sunt cam 10 - 15 astfel de procese, restul fac referire mai mult la plata datoriilor sau a chiriilor. Huiu a promis că va verifica situaţia reclamată de consilier.

În apărarea directorului a sărit consilierul municipal PNL, Petrică Popa, cel care reclamase o situaţie similară, în luna septembrie a anului trecut. Acesta a precizat că Huiu chiar s-a implicat şi că situaţia reclamată de el şi-a găsit rezolvarea.

“Eu vreau să îi mulţumesc doamnei director, pentru că a luat atitudine şi a făcut ceea ce trebuia, apropo de discuţia pe care am avut-o anul trecut, privind Rahovei nr. cinci sute şi ceva (n.r. Str. Rahovei nr. 513), nu mai reţin exact. Dar cred că atât eu cât şi doamna consilier Daniela Rădulescu (n.r. - ALDE) putem să spunem acelaşi lucru: s-au liniştit. Deci este bine, să aveţi în vedere, că atât pe perioada contractului, cât şi în situaţiile în care cetăţenii de pe anumite străzi vin cu plângeri de acest gen la dumneavoastră - şi sunt convins că mai sunt destui -, chiriaşii să fie aduşi în limitele bunului simţ. Nu altceva. Nu e neapărat nevoie să îi evacuăm, dar totuşi să îi respecte pe ceilalţi care chiar dacă sunt proprietari sau chiriaşi, respectă la rândul lor regulile de convieţuire”, a declarat Popa.

În cele din urmă, proiectul a fost aprobat în unanimitate.

Reamintim că la finele anului trecut, liberalul Petrică Popa şi Daniela Rădulescu de la ALDE au declarat că sunt terorizaţi de o familie care era cazată într-una dintre locuinţele sociale administrate de SUPAFLC. La vremea respectivă Huiu a declarat că o echipă a fost la faţa locului şi a stat de vorbă cu chiriaşii, astfel că lucrurile s-au îndreptat.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro