O chinezoaică de 34 de ani, care stătea ilegal pe teritoriul Românei, a fost depistată de poliţiştii brăileni şi trimisă în ţara de origine. Poliţiştii Oficiului Român pentru Imigrări- Biroul pentru Imigrări al judeţului Brăila, au defăşurat în ziua de 8 septembrie o acţiune în scopul combaterii şederii ilegale a străinilor pe raza de competenţă. Cu această ocazie, a fost depistată Y.M., din Republica China. Cetăţeana chineză a intrat în România în luna iulie, în baza unei vize de scurtă şedere, în scop de afaceri, iar la expirarea termenului de şedere nu a părăsit teritoriul ţării noastre.
Acesteia i-a fost emisă decizie de returnare de pe teritoriul României, prin care este obligată sa părăsească ţara în termen de 15 zile şi a fost sancţionată contravenţional cu amendă în cuantum de 400 lei, în conformitate cu prevederile O.U.G.194/2002, republicată, privind regimul străinilor în România. (A.M.)