Organizatorii au declarat că vor înmâna Premiul Confucius pentru pace - împreună cu un cec de 15.000 de dolari - la Beijing pentru a promova filosofia înţeleptului chinez. Ceremonia va avea loc cu o zi înainte de înmânarea Nobelului, la Oslo.
"China este o naţiune măreaţă care a fost influenţată de conceptul lui Confucius de pace", a spus preşedintele comitetului de decernare. "Vrem să promovăm pacea din perspectiva estică. Europa este plină de ţări mici care s-au luptat între ele timp de secole. Nu vrem ca oameni care nu înţeleg pacea să distrugă acest concept", a subliniat el.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.