China ar putea deveni prima țară din lume care creează un sistem de rating pentru cetățenii săi. Programul anunțat de guvern ar purta numele Social Credit System și ar urma să fie lansat în 2020, relatează Wired.
Sistemul de rating va colecta tot felul de date despre cetățeni (ce cumpără, din ce magazine, unde se află în orice moment, ce prieteni au, câte ore petrec jucându-se pe calculator sau uitându-se la televizor, ce taxe și facturi plătesc etc). Iar pe baza interacțiunilor dintre ei, fiecare va primi un punctaj. „Scorul de cetățean” al unei persoane va putea fi acordat de oricine interacționează cu ea și ar urma să stabilească dacă persoana respectivă este sau nu de încredere.
Aceste ratinguri ar fi publice. Asta înseamnă că oricine se poate folosi de acest sistem pentru a afla ce spun ceilalți despre persoana pe care intenționează să o angajeze, să o ia în chirie sau cu care vrea să aibă o relație.
Guvernul chinez susține că o astfel de măsură ar construi „o cultură a sincerității” și „un spațiu public în care este mereu important să fii o persoană de încredere”. De asemenea, spun oficialii chinezi, ratingurile vor oferi o imagine mai bună Chinei pe plan internațional, în politicile de afaceri externe sau în negocieri.
Există însă și voci care afirmă că un astfel de sistem nu ar face decât să aducă țara comunistă și mai aproape de universul descris de George Orwell, în romanul „1984”.
Deocamdată, participarea în sistemul cu scoruri pentru cetățeni este voluntară. Însă în 2020, ea va deveni obligatorie, iar comportamentul fiecărui chinez va fi evaluat cu cifre, indiferent că le place sau nu. Iar un rating prost le-ar putea aduce probleme: viteză scăzută la internet, accesul restricționat în restaurante și chiar interdicția de a călători în străinătate. De asemenea, ei nu vor mai putea lua împrumuturi bancare la fel de ușor, vor avea interdicția de a lucra în anumite domenii sau funcții, iar ratingul le va fi luat în considerare atunci când vor să închirieze o locuință. Ar putea fi afectați și copiii cetățenilor cu un scor nefavorabil: aceștia nu vor mai fi admiși la școlile private.