Chimia, biologia și medicina, descoperite altfel de elevii brăileni | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Chimia, biologia și medicina, descoperite altfel de elevii brăileni

* este vorba despre o serie de ateliere științifice ce au loc, în week-end-ul 12-14 martie, la Biblioteca Județeană * liceenii au avut ocazia să participe la ateliere de spectrofotometrie, de microscopie optică, de disecții și de abilități medicale de bază și ateliere de noduri chirurgicale și suturi * inițiativa organizării acestui eveniment îi aparține tânărului Cezar Barbu, fondatorul Brăila Science Festival, primul festival de științe din Brăila

 

Chimia, biologia și medicina se învață la bibliotecă! Ați citit bine! În week-end-ul 12-14 martie, la Biblioteca Județeană “Panait Istrati”, 70 de elevi de liceu din Brăila au participat la o serie de ateliere științifice gratuite prin care au învățat o mulțime de lucruri practice, de la disecția organelor la examinarea frontiului de sânge. Inițiativa organizării acestor ateliere îi aparține lui Cezar Barbu, un tănâr brăilean, student în anul II la Medicină la Iași. Cezar este cel care, în urmă cu doi ani, proaspăt absolvent de Științe Fiziologice la o universităte din Marea Britanie, se întorcea acasă și organiza Brăila Science Festival, primul festival de științe din Brăila dedicat copiilor și elevilor. Iar ideea de a organiza atelierele de chimie, biologie și medicină s-a concretizat după ce a participat la Semimaraton Galați 2020, eveniment în urma căruia a reușit să strângă fondurile necesare desfășurării evenimentului.

“Proiectul este practic o continuare a Festivalului de Științe din Brăila din 2019, adaptat la situația pandemică. În cadrul Bibliotecii Județene am organizat pentru liceeni ateliere de spectrofotometrie, de microscopie optică, de disecții și de abilități medicale de bază. Au fost aproximativ 50 de participanți la atelierele de medicină și 20 la cele de chimie. În cadrul atelierelor de medicină, elevii au învățat să afle concentrația necunoscută a unei soluții folosind un grafic generat pe baza intensității luminii care trece prin soluții de concentrație cunoscută. Au învățat să examineze frotiuri din propriul sânge, să măsoare tensiunea arterială și să asculte zgomotele cardiace și pulmonare. De asemenea, au învățat să exploreze, disecând, organe de porc (inimă, rinichi, ochi), să folosească un microscop, să recolteze și să însămânțeze bacterii pe un mediu de cultură. În plus, au învățat să realizeze noduri chirurgicale și trei tipuri de suturi. La atelierele de chimie, copiii au realizat mai multe experimente, precum obținerea de precipitate folosind săruri de bariu și cupru, acțiunea indicatorilor de pH, reacția dintre zinc și acid clorhidric și au observat alte experimente, cum ar fi electroliza iodurii de potasiu”, ne-a declarat Cezar Barbu, inițiatorul proiectului.

 

Se încearcă transformarea Festivalului de Științe într-un eveniment de tradiție

La fel ca la evenimentul precedent, Brăila Science Festival, și de data aceasta Cezar a reușit să adune în jurul său persoane care să fie mentori la aceste ateliere. Astfel, pe partea de medicină, mentor a fost Anastasia Lazăr, prietena și colega lui de facultate. În ceea ce privește atelierele de chimie, acestea au fost realizate cu sprijinul profesoarei Elisabeta Vasile de la Palatul Copiilor. De altfel, la Palatul Copiilor, Cezar a organizat ateliere de chimie și pentru elevii de gimnaziu și clasele primare. “În ceea ce privește ajutorul în organizare, le sunt recunoscător părinților mei pentru că mi-au preluat din sarcini, atunci când am întâmpinat dificultăți”, ne-a mărturisit tânărul.

Cezar ne-a mai spus că și-a dorit să realizeze acest proiect pentru a le oferi liceenilor oportunitatea de a descoperi medicina practic, astfel încât să își facă o idee mai clară dacă vor să urmeze acest domeniu. De asemenea, acesta și-a dorit să mai compenseze lipsa de activitate practică a alevilor din ultimul an de pandemie, oferindu-le ocazia să deprindă abilități practice, lucru pe care l-a reușit.

“Forma la care mă gândisem inițial făcea referire la ideea de festival cu acces liber al publicului. Totuși, am ales forma de atelier având în vedere situația epidemiologică. Mă bucur că am reușit să organizez acest atelier și că am reușit să stângem fondurile necesare prin evenimentul Semimaraton Galați 2020, susținut de Fundația Comunitară Galați. De aceea dorim să le mulțumim încă o dată Fundației Comunitare Galați și celorlalți sponsori pentru sprijin!", ne-a declarat acesta. 

Întrebat dacă plănuiește să organizeze și alte ateliere de acest gen în perioada următoare, Cezar ne-a mărturisit că și-ar dori acest lucru, însă în prezent programul de la facultatea de Medicină nu îi permite să se ocupe singur de toate. Îi invită însă pe cei care vor să devină voluntari Brăila Science Festival sau chiar să țină ei astfel de ateliere să se înscrie pentru următoare ediție printr-un formular disponibil la adresa http://bit.ly/3lk9tRU.

Și dacă tot am adus în discuție următoare ediție a Festivalului de Științe, care în 2019 a fost un real succes, Cezar ne-a spus și-ar dori să devină un eveniment cu tradiție, însă, și pentru acesta e nevoie de persoane care să se implice activ în organizare. Cei care sunt interesați să fie voluntari sau mentori în acest proiect pot afla mai multe detalii pe pagina de Facebook Braila Science Festival.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro