Mergi la conţinutul principal

Chile - Argentina, în finala Copa America

Arbitrul columbian Wilmar Roldan va conduce finala turneului de fotbal Copa America 2015, dintre Chile și Argentina, programată sâmbătă pe Stadionul Național din Santiago de Chile, au anunțat organizatorii competiției, citați de Agerpres.
Roldan va fi ajutat la cele două tușe de compatrioții săi Alexander Guzman și Cristian De la Cruz, în timp ce rezervă va fi venezueleanul Jose Argote.
Cavalerul fluierului din Columbia a mai arbitrat două partide la actuala ediție a Copei America, Argentina - Paraguay (2-2), din faza grupelor, și Peru - Bolivia (3-1), din sferturile de finală.
Echipa Argentinei s-a calificat în finala competiției de fotbal Copa America 2015 după ce a surclasat formația Paraguayului cu scorul de 6-1 (2-0). Pentru selecționata „Albiceleste" au marcat Marcos Rojo (15), Javier Pastore (27), Angel Di Maria (47, 53), Sergio Aguero (80) și Gonzalo Higuain (83), în timp ce pentru Paraguay, finalista ediției trecute (0-3 cu Uruguay) a înscris Lucas Barrios (43). Vedeta Lionel Messi, căpitanul naționalei Argentinei, nu a marcat, dar a făcut de departe cel mai bun meci al său în competiție, furnizând nu mai puțin de patru pase decisive colegilor săi.
Argentina poate pune capăt unei perioade de 22 de ani fără trofeu la Copa America (din 1993), în timp ce pentru Chile câștigarea competiției ar fi o premieră, după patru finale pierdute.
Peru a încheiat pe locul trei Copa America 2015, după ce a câştigat cu 2-0 finala mică disputată împotriva naţionalei din Paraguay. Au marcat: Carillo (min.48) şi Guerrero (min.89). Partida a fost arbitrată de bolivianul Raul Orosco, împreună cu asistenții Javier Bustillos și Juan Pablo Montanos.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro