Chiţac nu a fost programat încă pentru operaţie, procesul privind eliberarea sa s-a amânat | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Chiţac nu a fost programat încă pentru operaţie, procesul privind eliberarea sa s-a amânat


Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti a amânat, marţi, procesul în care Mihai Chiţac cere întreruperea executării pedepsei pe motive medicale, dosarul urmând să fie reluat pe 16 iunie din cauză că fostul general nu a fost încă programat pentru operaţie.
Instanţa militară a constatat, la termenul de marţi, că Spitalul Penitenciar Jilava nu a comunicat informaţiile cerute de magistraţi, respectiv data programării unei intervenţii chirurgicale de extirpare a splinei în cazul lui Chiţac.
Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti a dispus, pe 26 mai, emiterea unei noi adrese către Spitalul penitenciar Jilava, pentru a-l programa pe fostul general Mihai Chiţac în vederea unei intervenţii chirurgicale de extirpare a splinei, sub sancţiunea aplicării amenzii.
Instanţa militară a constatat, pe 26 mai, că la dosar nu a fost depusă nicio programare în vederea efectuării operaţiei, deşi, în data de 5 mai, tribunalul a dispus o adresă în acest sens.
Totodată, instanţa a respins cererea procurorului de a solicita Institutului de Medicină Legală (IML) să precizeze dacă Mihai Chiţac suferă de o boală atât de gravă care să necesite întreruperea executării pedepsei. "Trebuie ruptă pisica în două", a concluzionat, metaforic, procurorul, considerând că raportul IML nu este foarte clar cu privire la măsurile ce trebuie impuse în cazul fostului general.
Mihai Chiţac a declarat, pe 5 mai, că medicul Şerban Brădişteanu i-ar fi recomandat o operaţie pe cord deschis, fiindu-i recomandată şi extirparea splinei, potrivit ultimei expertize care a fost depusă la dosar.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro