Casa de Cultură - filiala Nedelcu Chercea organizează sâmbătă, 25 octombrie, cea de a XV-a ediţie a manifestării cultural sportive "Toamna în cartier", la care sunt invitaţi să participe toţi chercenii.
Cu acest prilej, la Căminul cultural din cartier, ansamblul vocal instrumental "Valurile Dunării" va susţine, începând cu ora 11.00, un spectacol de muzică şi dansuri. Invitatul special este profesoara Marioara Custură, care va susţine un recital de mandolină.
De asemenea, la eveniment sunt aşteptaţi să participe şi membrii vechi ai ansamblului.
"Ca în fiecare an, vă invităm la această sărbătoare folclorică. Programul va fi susţinut de orchestra de mandoline, solişti vocali, instrumentişti, precum şi de formaţia de dansuri populare. Va fi o atmosferă de sărbătoare, care va bucura deopotrivă spectatorii mari şi mici", a declarat prof. Mugur Anghelescu, dirijorul ansamblului "Valurile Dunării".