Cher, în prezent în vârstă de 68 de ani, a acordat un interviu pentru numărul din august-septembrie al publicaţiei AARP The Magazine. "Din când în când îmi spun mie însămi: «Iisuse, eşti atât de bătrână! Când s-a întâmplat asta?». Nu m-am mai privit în oglindă de mulţi ani. Singura dată când am fost mulţumită cu felul în care arătam s-a întâmplat atunci când aveam între 40 şi 45 de ani", a declarat artista americană, informează contactmusic.com, preluat de Mediafax.
"Bărbaţii mai în vârstă decât mine arareori m-au plăcut. Dacă nu ar fi existat bărbaţii mai tineri, n-aş fi avut niciodată parte de o întâlnire în oraş cu un bărbat", a adăugat Cher.
"Nu sunt o persoană încrezătoare în sine şi cu siguranţă nu sunt o admiratoare a lui Cher. Însă mă asigur de fiecare dată că mă voi achita foarte bine de sarcina mea, aşadar îmi fac curaj şi fac tot ce depinde de mine", a spus aceasta.
Cher nu intenţionează să se retragă din lumina reflectoarelor şi să se pensioneze: "Nu intenţionez să mă dau la o parte. Generaţia mea este prima de artiste care au curajul de a spune: «Nu ne vom da la o parte şi ne vom preface că am murit, doar din cauza faptului că avem o anumită vârstă»".
După ce a debutat în anii 60, în duet cu soţul ei Sonny, cunoscând succesul cu hitul "I got you babe", Cher a îmbrăţişat cariera solo, care i-a adus celebritatea mondială, cu peste 100 de milioane de albume vândute în toată lumea.
Câştigătoare a numeroase premii prestigioase, inclusiv Grammy şi Oscar (cea mai bună actriţă în rol principal, pentru filmul "Visătorii/ Moonstruck", 1988), Cher a fost o prezenţă constantă în fruntea topurilor muzicale internaţionale încă din anii 1960. Printre cele mai cunoscute piese ale sale se numără "I Got You Babe" - cu fostul ei soţ Sonny Bono -, "If I Could Turn Back Time", "The Shoop Shoop Song (Its In His Kiss)" şi "Believe".