Într-adevăr, casa părintească a lui Fănuş Neagu e mare, spaţioasă, cu multe încăperi. Se cunoaşte că a locuit în ea o familie de oameni harnici. Reparată şi amenajată de un etnograf priceput, ar putea rămâne o mărturie vie a lumii descrise de scriitor în paginile cărţilor sale. O lume încărcată de pitorescul cerului albastru întins peste câmpii verzi şi sănătoase, o lume plină de esenţe tari, picurate din struguri bătuţi de brumă şi scurse în vârful peniţei lui Fănuş, pentru a se da eternităţii. Lumea aceea ţărănească, veche, nu prea are nimic de-a face cu timpurile noastre înecate în manele şi prost-gust. Unii nu înţeleg, însă, asta, şi propun tot felul de bazaconii. Profesorul Nicu Negoiţă ne-a spus că, iniţial, pentru casa memorială s-au cerut vreo 7 miliarde lei vechi. Din banii ăştia, iniţiatorii proiectului de reabilitare voiau să facă din bătrâna casă un fel de vilă modernă, cu ferestre termopan, gard de beton şi fântână arteziană în curte. "Ce fel de casă memorială este aia în care scoţi tâmplăria veche, tocuri de ferestre şi uşi făcute de mâna lui Vasile Neagu, tatăl scriitorului, şi pui în loc termopane? La ce trebuie gard din beton, când în sat sunt specifice gardurile de scândură?", se întreabă retoric profesorul, vechi amic al scriitorului. După părerea sa, cam un miliard şi jumătate de lei vechi ar fi suficienţi pentru a face treaba exact aşa cum trebuie, fără brizbrizuri inutile. "Din punctul ăsta de vedere, este realistă viziunea preşedintelui Consiliului Judeţean, Bunea Stancu, care a zis că la o casă memorială trebuie păstrat ceea ce e specific casei respective", ne-a declarat Nicu Negoiţă, cu seriozitatea omului care ştie că în problema în cauză, părerea lui Stancu trebuie respectată fiindcă, în definitiv, de preşedintele CJ depinde în mare măsură când anume vor începe efectiv lucrările la viitorul muzeu.
Poetul din satul scriitorului
Este necesară o casă memorială Fănuş Neagu în comuna Gradiştea? "Da!", spune cu convingere maximă Ion Mălăia şi se recomandă: "Poet! Sunt singurul, primul poet din Gradiştea de când curge Buzăul pe lângă satul ăsta", apoi adaugă: "Fănuş Neagu este un titan al literaturii, mai mare chiar decât Panait Istrati. Merită cu prisosinţă să aibă o casă memorială, pentru ca generaţiile viitoare să ştie că acest mare om s-a născut aici, într-un sat de pe malul Buzăului". Ion Mălăia este un om mic de statură, trecut de 50 de ani, cu chipul îmbătrânit prematur, dar cu privire neverosimil de inteligentă, pentru cineva care se află de la ora 11.00 în barul din colţul uliţei unde a copilărit Fănuş. Omul şi-a sorbit vinul din pahar şi ne-a încredinţat că se cunoaşte de ani de zile cu marele scriitor. "Eu am stat vreo 11 ani în Bucureşti şi am avut poezii publicate şi recenzii făcute de critici cunoscuţi. Îl vizitam pe domnul Fănuş şi el mă cunoştea şi mă aprecia. Acum stau în sat, că a murit mama, iar tata e bolnav şi trebuie să am grijă de el, dar până la urmă tot o să mă întorc la Bucureşti şi o să public un volum de poezii", ne-a spus Mălăia şi, pentru a ne convinge că nu vorbeşte în dodii, ne-a chemat la el acasă să ne arate că versurile sale au apărut într-o antologie a scriitorilor brăileni, alături de câteva lucrări ale marelui Fănuş. Vedem cartea respectivă, editată de Centrul de Creaţie Brăila, vedem şi aprecieri ale criticilor care îl considerau pe Mălăia o tânără speranţă a începutului deceniului '80. Îl întrebăm de ce nu a mers mai departe, de ce nu are poezii publicate în volum şi ne răspunde că n-a putut, n-a avut bani... nu a fost să fie. Dar că o să revină şi o să confirme, apoi o să le râdă în nas ălora din sat, care acum fac băşcălie de el. La plecare, ne arată autograful primit de la Fănuş Neagu pe o ediţie a romanului "Îngerul a strigat". "Vedeţi cartea asta? Păi, ce lume este descrisă aici şi ce fel a ajuns lumea în ziua de azi?! Acum proştii sunt la putere, iar pe deştepţi nu-i bagă nimeni în seamă! România nu o să mai fie ce-a fost, fără un nou Carol I", a clamat Ion Mălăia, poetul din satul lui Fănuş Neagu.
Ţaţa Aurica, amintiri din copilărie
Cu un an mai mare decât scriitorul, ţaţa Aurica reprezintă o ultimă verigă a lumii în care a copilărit Fănuş. Femeia s-a născut în 1931 şi îşi aminteşte prea bine cât de zvăpăiat era cel ce avea să intre în manualele de literatură. "Mă băteam toată ziua cu el la şcoală, era la fel de nebun ca mine. Deştept şi zglobiu, aşa era", ne-a povestit ţaţa, şezând în iarba de pe marginea drumului, cu bastonul alături. "Era prieten bun cu fratele meu Vasile. Când se coceau pepenii, se duceau pe câmp, să şterpelească şi să se sature de mâncat. Odată, l-au văzut pe Pavel a lu' Tuia dormind în coliba unde stătea să păzească bostănăria. Fănuş i-a luat bicicleta, a făcut o tură cu ea pe câmp şi, când s-a plictisit de atâta plimbare, s-a întors şi a aruncat bicicleta în colibă, peste Pavel. Ăla s-a speriat şi a început să ţipe ca nebunu'. Copilării, minte de copii zvăpăiaţi", îşi aminteşte bătrâna. Zâmbind, ea a dat glas altei păţanii, în care, de data asta, Fănuş a picat de victimă. "Ne mărisem de-acuma, ajunsesem la vârsta măritişului. Marin, băiatul cu care mă plăceam eu, era vecin cu Fănuş şi, având el odată chef de o petrecere, i-a zis: «Măi Fănuş, fă tu un bal la tine acasă şi cheamă şi pe Aurica, ca să pot s-o fur, că vreau s-o iau de nevastă». Noi deja vorbisem de căsătorie şi nu era nevoie să mă fure, dar a zis aşa ca să dea Fănuş bal. La petrecere, când a văzut el că trece noaptea şi Marin nu mă mai fură, l-a tras de-o parte şi l-a întrebat ce mai aşteaptă. «N-o mai fur, mă, că vine de bunăvoie», i-a zis bărbatu-meu. «Şi-atunci de ce m-ai mai pus, mă, să dau bal?!», s-a mirat Fănuş. Dar nu s-a supărat, că era om bun. Au rămas prieteni", ne-a spus ţaţa Aurica, zâmbind amintirilor de demult, din tinereţea ei şi a scriitorului căruia i se pregăteşte o casă memorială înainte de a trece în eternitate.
