Chemaţi Ambulanţa să îl ia pe pedelistul Silviu Radu de la Forţa Civică! | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Chemaţi Ambulanţa să îl ia pe pedelistul Silviu Radu de la Forţa Civică!

Silviu Radu a contestat în instanţă decizia de excludere şi probabil că între timp s-a adresat şi la ONU, la UNESCO sau pe la alte instituţii cărora le-a găsit adresele pe internet, astfel că acum el este în continuare consilier judeţean, deşi în mod normal ar fi trebuit să îşi piardă mandatul odată ce partidul care l-a propulsat pe liste (PDL) l-a exclus din rândurile sale.
Zilele trecute, Mihai Răzvan Ungureanu (MRU), de la Forţa Civică, a venit în Brăila ca să vadă dacă Dunărea curge de la stânga la dreapta sau de la dreapta la stânga. Oricum, prea multe procente nu o să ia Forţa lui MRU de la Brăila, şi asta nu pentru că m-aş opune eu, ci pentru că Forţa Civică a devenit un soi de PNŢCD, dar niţel mai bine îmbrăcat. În rest, performanţa electorală a Forţei Civice gravitează tot în jurul neglijabilului 2%.
La adunarea încropită la un restaurant din Brăila, cu ocazia venirii lui Mihai Răzvan Ungureanu, cine credeţi că era pe post de prim-ultraş, cu fular la gât purtând însemnele Forţei Civice? V-aţi prins: fix pedelistul Silviu Radu, cel care poate că nu o mai fi făcând parte din PDL, dar în continuare mănâncă o franzelă caldă de la CJ Brăila de pe urma portocaliilor.
Băi, şi se manifesta Silviu Radu în faţa lui MRU de ziceai că îi datorează viaţa, că nen-tu Ungureanu l-a salvat pe ambulanţierul Radu de la înec sau dintr-un incendiu devastator. Nu l-am văzut pe Silviu Radu să facă mătănii în faţa lui MRU, dar la fel de adevărat este că am fost şi eu de vreo două ori la toaletă şi este posibil să îmi fi scăpat anumite momente "memorabile".
Silviu Radu a fost, rând pe rând, agitator, adulator şi aplaudac la discursul lui MRU, iar la final a îndemnat sala, precum un şef de galerie de la meciurile de fotbal, să voteze cu Forţa Civică. Cu cine, mă?

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro