Actriţa sud-africană Charlize Theron a declarat că Jackson, fiul ei adoptiv în vârstă de doi ani, reprezintă prioritatea ei în viaţă şi îi dedică tot timpul liber de care dispune.
Charlize Theron l-a adoptat pe Jackson în urmă cu doi ani şi spune că noua ei calitate de mamă a reprezentat o schimbare "naturală" pentru ea, informează contactmusic.com.
"Este o schimbare minunată, una care este complet naturală. Evident, Jackson este prioritatea mea în viaţă. Dacă am timp liber, Jackson este acela care are parte de el, în întregime. Nu pentru că trebuie, ci pentru că abia aştept să fiu cu el. El este cel mai important din viaţa mea", a adăugat actriţa.
Vedeta spune, totodată, că fiul ei i-a oferit posibilitatea de a dansa din nou, după ce un accident suferit în copilărie i-a distrus visul de a deveni dansatoare profesionistă.
"Încă dansez în sufragerie în fiecare zi. Iar acum (datorită lui Jackson, n.r.) am parte în casa mea de multe fraze de genul următor: «Mama, hai să dansăm!»", a spus Charlize Theron.
Charlize Theron a avut la mijlocul anilor 90 o relaţie de doi ani cu actorul Craig Bierko, iar, din 1997 până în 2001, o relaţie cu Stephen Jenkins, solistul trupei Third Eye Blind. Charlize Theron a început apoi o relaţie cu actorul irlandez Stuart Townsend, alături de care a jucat în filmele "Trapped" (2002) şi "Head in the Clouds" (2004). Cei doi actori s-au despărţit în ianuarie 2010, după aproape nouă ani petrecuţi împreună.
În prezent, actriţa sud-africană are o relaţie cu starul hollywoodian Sean Penn.