Starul american îi cumpărase fostei sale soţii Denise Richards o reşedinţă de lux - în care actriţa locuia alături de cele două fiice ale fostului cuplu şi de fiica ei Eloise, în vârstă de doi ani - în aceeaşi zonă în care locuieşte şi el, Mullholland Estates. Potrivit unei surse, actorul a vândut însă acea vilă unui prieten, după ce s-a certat cu Denise Richards, informează dailymail.co.uk, citat de mediafax.ro.
"Avocaţii lui Sheen au contactat-o pe Denise pentru a pune toate detaliile la punct. Charlie vrea ca Denise să părăsească acea comunitate în care el locuieşte de multe luni, iar logodnica lui, actriţa porno Brett Rossi, l-a presat şi ea foarte mult să ia această decizie", a declarat o sursă pentru tabloidul RadarOnline.
Potrivit unor apropiaţi ai celor două vedete, Denise Richards are toate motivele pentru a fi supărată, însă regretă cel mai mult faptul că vila se află foarte aproape de şcoala unde învaţă Sam şi Lola.
"Şcoala la care merg Sam şi Lola se află la mai puţin de cinci minute de mers cu maşina de casa în care au locuit până acum", a declarat o sursă.
În martie, presa americană a dezvăluit că Charlie şi Denise vor încerca să se înţeleagă cu ajutorul unui mediator, întrucât actorul a solicitat în justiţie reducerea pensiei alimentare de 55.000 de dolari pe lună pe care trebuie să o plătească fostei sale soţii.
"Charlie nu şi-a mai văzut fiicele de câteva luni şi consideră că este ridicol să îi plătească lui Denise o pensie alimentară de 55.000 de dolari pe lună", spune o altă sursă.
Charlie Sheen şi Denise Richards au avut mulţi ani o relaţie cordială după divorţ, însă cele două vedete s-au certat foarte tare în 2013, după ce actriţa i-a interzis fostului soţ să le vadă pe cele două fiice ale lor.
În schimb, actorul a decis să mărească din proprie iniţiativă la 55.000 de dolari pe lună suma pe care o plăteşte drept pensie alimentară celeilalte foste soţii, Brooke Mueller. În trecut, Charlie Sheen îi plătea lui Brooke Mueller, cu care are doi copii - gemenii Bob şi Max, în vârstă de cinci ani - o pensie alimentară de 20.000 de dolari.