In situatia in care echipa a ramas fara conducere tehnica, iar jucatorii nu au efectuat nici un antrenament in aceasta saptamina, conducerea clubului a decis ca este mai bine ca formatia din Cimpulung Moldovenesc sa nu se prezinte la meciul de campionat din etapa a XV-a, care trebuia sa se dispute, ieri, la Braila.
Cum bucovinenii nu s-au prezentat la Braila, CF-ul a cistigat meciul la masa verde. In locul partidei oficiale antrenorii Vasile Darie si Tudorel Cotiga au jucat un meci de verificare in compania echipei de juniori I a clubului.
"Nu pot sa spun ca ma bucur fiindca adversara noastra nu s-a prezentat, dar intr-un fel este bine deoarece marti, 20 noiembrie este programata o noua etapa intermediara si noi va trebui sa ne deplasam la FCM II Bacau. In aceste conditii echipa nu va fi obosita si poate vom mai aduna ceva puncte" a declarat Vasile Darie.
Si formatia din Insuratei a acumulat un punct in aceasta runda. Viitorul a reusit un joc bun si a remizat, 1-1 la CS Ovidiu, golul oaspetilor fiind marcat de golgeterul Cosmin Dobre.
Raraul nu se retrage din campionat, iar Popescu si Mindrila au devenit antrenori de conjunctura
Componentii lotului echipei Raraul au fost convinsi sa-si reia antrenamentele incepind de vineri, conducerea tehnica fiind asigurata de jucatorii Cristian Popescu si Danut Mindrila.
"Nu avea nici un rost sa mergem pina la Braila doar ca sa ne facem de ris. Trei jucatori erau suspendati pentru acest meci, alti trei sint accidentati, unul are examen la facultate, asa ca am fi fost nevoiti sa ne prezentam acolo in doar noua jucatori de cimp. Am hotarit asadar ca este mai bine sa raminem acasa, pentru a pregati cum se cuvine meciul de marti cu Aerostar Bacau. Lucrurile sint departe de a se fi indreptat la echipa, insa am cazut de acord in vestiar sa nu abandonam acum. Nu vrem ca noi, fotbalistii, sa fim scosi tapi ispasitori, de aceea am decis sa stringem rindurile si sa incercam sa obtinem maximum din aceste meciuri care au mai ramas de disputat pina la incheierea sezonului de toamna” a precizat Cristian Popescu.