Sâmbătă, în etapa a 21-a a Ligii a III-a, CF Brăila va evolua pe terenul formaţiei Rapid CFR Suceava, unicul obiectiv al elevilor lui Daniel Timofte fiind o nouă victorie.
În acest retur de campionat sucevenii nu au cunoscut gustul succesului, înregistrând trei înfrângeri din tot atâtea partide. Rapid a pierdut în etapa a 18-a cu 3-2 la Paşcani, a fost întrecută cu 1-0 pe teren propriu de satelitul Ceahlăului, iar în runda precedentă a fost îngenunchiată cu 5-1 de Oţelul II Galaţi, astfel că acumulând doar 24 de puncte până în acest moment, formaţia gazdă de astăzi ocupă locul al 10-lea în clasamentul seriei întâi.
În aceste condiţii CF Brăila, singura echipă din eşalonul al treilea care nu a cunoscut gustul amar al înfrângerii, porneşte cu prima şansă, o victorie astăzi reprezentând un alt pas important spre Liga a II-a.
Sub bagheta noului cuplu de antrenori Bogdan Tudoreanu - Ion Buzoianu, Rapid a intrat cu pregătirile în linie dreaptă pentru confruntarea cu liderul CF Brăila. Mai mult, ceferiştii sunt optimişti şi, la rândul lor vizează un rezultat pozitiv: "Din fericire, nu avem probleme legate de suspendări şi accidentări. Este bine că tot lotul este valid, pentru ca ne asteaptă un meci pe viaţă şi pe moarte cu CF Brăila", a declarat într-un cotidian local antrenorul Bogdan Tudoreanu.
Brăilenii s-au impus în tur, pe teren propriu cu 4-0, după reuşitele lui Badea, Panait, Nelu Bucă şi Ndigwe.
Celelalte două formaţii din judeţul Brăila au deplasări dificile în această rundă, la echipe aflate în apropierea podiumului.
Viitorul Ianca, locul al 13-lea, va juca în deplasare la ocupanta poziţiei a şasea, CS Domneşti, iar Viitorul Însurăţei la CS Viscofil, locul al cincilea, gruparea care în runda precedentă a câştigat la Ianca.
Ambele formaţii au ca obiectiv evitarea retrogradării şi vor încerca să obţină rezultate bune pentru a nu se distanţa şi mai mult de restul plutonului.
Niciuna dintre cele două grupări nu au reuşit în tur să-şi valorifice avantajul terenului propriu, Viitorul Ianca a pierdut, 0-5, pe "Ştefan Vrăbioru", iar Viitorul Însurăţei a obţinut o remiză albă.
"Ştiu că CS Viscofil este o formaţie cu un lot mai valoros decât al nostru, că are avantajul terenului propriu şi că vine după o victorie în deplasare, dar nici noi nu ne considerăm deja învinşi. Dacă jucătorii noştri vor evolua ca în repriza a doua cu CSM Medgidia, şansele de a ne atinge obiectivul sunt reale", a declarat Paul Alexandru, preşedintele grupării din Însurăţei.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.