CF Brăila şi-a amânat reunirea lotului | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

CF Brăila şi-a amânat reunirea lotului

Programată pentru 12 ianuarie, reunirea lotului echipei CF Brăila s-a amânat la o dată care va stabilită ulterior. Clubul brăilean nu are încă un buget pe care să poată miza în 2015. Ieri, Consiliul de administraţie al CF Brăila s-a reunit la stadionul Municipal iar principalul finanţator, Florin Cârligea a spus că deocamdată, până se va stabili clar bugetul care va fi alocat de de autorităţile locale, nu se pune problema reluării activităţii echipei de fotbal. Ba mai mult, preşedintele grupării brăilene, Valentin Avramescu a lăsat să se înţeleagă că s-a pus şi problema retragerii echipei din campionat.
"Mai aşteptăm puţin. Până acum nu am reuşit să discutăm cu primarul Aurel Simionescu şi până nu vom şti clar dacă vom mai fi sprijiniţi financiar şi cu ce sumă, nu putem lua nicio hotărâre de reluare a pregătirilor. Principalul finanţator, Florin Cârligea nu mai este aşa de optimist ca atunci când a venit lângă noi şi are dreptate, suma alocată de cei din sistemul privat nu a fost egală cu cea pe care trebuia să o asigure administraţia locală. Dacă nici Florin Cârligea nu ne va mai ajuta, şansele noastre de supravieţuire sunt mici. Sper ca în cel mai scurt timp să avem o discuţie clarificatoare cu factorii de decizie şi să vedem în ce direcţie vom merge. Deocamdată, pericolul retragerii din campionat nu a trecut", a declarat Valentin Avramescu, preşedintele CF Brăila.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro