Echipa fanion a oraşului Brăila îşi derulează pregătirile sub bagheta antrenorului Daniel Timofte, readaptarea organismului la efort, prima etapă a pregătirilor, urmând să se încheie la sfârşitul săptămânii viitoare. Jucătorii efectuează câte un antrenament după-amiaza, de la ora 17.00 sau 18.00, în funcţie de planul de pregătire al staff-ului tehnic. O parte dintre cei 14 "stranieri" veniţi în probe la reunirea lotului nu au confirmat şi au plecat, în schimb au venit alţii. Cu toate acestea, până astăzi nu s-a concretizat niciun transfer.
"Toţi jucătorii se antrenează cu seriozitate, este o atmosferă bună la echipă. Este foarte bine pentru noi că mulţi jucători doresc să vină la Brăila, vom avea de unde alege, deocamdată însă nu s-a concretizat nimic", a declarat Adelin Soare, preşedintele executiv al CF Brăila.
Sâmbătă, jucătorii vor lua parte la ultimul antrenament din această săptămână, urmând ca reluarea pregătirilor să se facă luni.