CF Brăila a încheiat campionatul cu o înfrângere, dar în grafic | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

CF Brăila a încheiat campionatul cu o înfrângere, dar în grafic

Echipa brăileană a pierdut cu 1-0 pe teren propriu în ultima etapă a turneului play off în faţa formaţiei care a promovat în prima ligă din seria Est, FC Voluntari. Fără soluţii clare de finanţare, CF Brăila poate rămâne doar o amintire în inima iubitorilor de fotbal din oraşul de la malul Dunării. În această săptămână conducerea clubului va mai încerca să determine autorităţile locale să investească în echipă, altfel se va pune lacătul la stadion. Problema este însă foarte dureroasă, deoarece nici spectatorii nu mai sunt interesaţi de viitorul echipei CF Brăila, pentru că nu au venit nici la mitingul de vinerea trecută, nici la meciul din ultima etapă. Iubitorii de fotbal de pe plan local nu au fost nici curioşi măcar, ca să vadă cum arată o echipă, FC Voluntari, care a promovat în primul eşalon fotbalistic al ţării.

În semn de protest faţă de indiferenţa autorităţilor locale care nu vor să sprijine activitatea fotbalistică pe plan local, meciul dintre CF Brăila şi FC Voluntari a început cu zece minute întârziere. Partida nu a depăşit însă statului unui joc de verificare, iar fără să forţeze, FC Voluntari s-a impus cu 1-0 şi a sărbătorit accederea în prima ligă. Ambii antrenori au trimis în teren jucătorii cei mai buni pe care i-au avut la dispoziţie şi cu toate acestea prima repriză a fost una
plictisitoare, cu puţine momente în care cei aproximativ 150 de
spectatori să-şi mai descreţească frunţile. Tibi Bălan (min. 9) a trimis
primul şut pe spaţiul porţii, unul anemic însă, care nu i-a pus probleme lui Mitrea. După trei minute a fost rândul lui Puşcaşu să-şi încerce şansa, dar mingea şutată de brăilean a trecut pe lângă ţintă. Prima fază de poartă care putea modifica tabela s-a petrecut abia în minutul 31, când Voduţ a şutat din careu iar Mitrea a reţinut mingea, în doi timpi, din faţa lui Ene. În penultimul minut de joc Novac a trecut în dribling de toţi adversarii ieşiţi în cale, a şutat de la 10 metri dar Mitrea a avut un reflex salvator şi a deviat mingea în corner. Voduţ a centrat perfect de la colţul terenului, iar Tibi Bălan a îndeplinit o simplă formalitate pentru a deschide scorul, 0-1.
Repriza a doua a fost şi mai săracă în ocazii de poartă. FC Voluntari a lăsat în continuare impresia că se multumeşte cu rezultatul de pe tabelă, CF Brăila şi-a dorit foarte mult un rezultat pozitiv, însă doar o singură dată a periclitat cu adevărat poarta lui Botaş, în finalul meciului când, din lovitura liberă, Necoară a trimis mingea în bară, aceasta a revenit în teren însă Puşcaşu a trimis-o paralel cu linia porţii. Oaspeţii ar fi putut să-şi mărească avantajul însă Mitrea s-a opus golului, la şutul lui Ene iar Deac (min. 50) şi Rădoi (min. 61) nu au găsit spaţiul portii din poziţii bune.
FC Voluntari şi-a încheiat activitatea din Liga a II-a cu o victorie în timp ce pentru brăileni, deşi au încheiat sezonul în grafic, viitorul este incert, săptămâna aceasta putând fi decisivă, în ceea ce priveşte menţinerea în acest eşalon, pentru gruparea de la Dunăre.
Galeriile ambelor echipe şi-au susţinut favoriţii iar
în anumite momente au scandat la unison "Salvaţi CF Brăila" şi "Brăila nu moare".

CF Brăila: Mitrea - Niţă, Bârsănel (min. 73: P. Ioan), Ghiocel,
Stănciulescu - Petean, L. Ivan, Puşcaşu, Necoară - Dima (min. 61:
Iordache), Onofraş (min. 82: Mucuţă).
Antrenor: Alin Pânzaru.
FC Voluntari: Botaş - C. Roşu, Rădoi, Mitache, Maxim - Novac, Deac (min. 83: Leasă), Călinţaru, T. Balan (min. 78: Vlad) - Ene, Voduţ (min.86: Dumitrescu).
Antrenor: Ilie Poenaru.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro