Cezar Preda propune ca CSAT să se ocupe şi de crima organizată | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Cezar Preda propune ca CSAT să se ocupe şi de crima organizată

"SRI ştie exact întreaga hartă a criminalităţii interlope din România şi modul cum aceasta acţionează, iar prin rolul conferit de legislaţie a făcut toate demersurile, informările şi toate acţiunile permise de lege pentru a da toate datele structurilor statului care sunt abilitate prin lege să finalizeze până la urmă cercetarea...", a declarat preşedintele Comisiei SRI, Cezar Preda, după întrevederea avută cu George Maior, şeful Serviciului Român de Informaţii.
În acest sens, Preda a precizat că a supus spre analiză SRI propunerea ca grupul constituit de CSAT şi care se ocupă de evaziunea fiscală să fie extins şi asupra problemelor de criminalitate organizată. "Noi am supus până la urmă SRI spre analiză, dacă am putea extinde prerogativele Grupului, care este constituit la nivel naţional prin hotărâre CSAT de combatere a evaziunii fiscale - pe care noi îl aşezăm în zona unei eficienţe corecte, acest grup a reuşit să reducă această evaziune fiscală cu câteva procente semnificative - cu reponsabilităţi în ceea ce priveşte crima organizată", a mai arătat Cezar Preda.
El a mai spus că în cadrul discuţiilor s-a abordat şi "proiectul legislativ care vizează anumite prerogative şi responsabilităţi acordate Serviciului Român de Informaţii", Preda precizând că îl susţine în continuare.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro