"Un partid majoritar decide când şi cum face schimbări. În niciun caz, nu consider că într-un asemenea moment trebuie găsit premier tehnocrat. Asta este o chestiune pe care eu n-am întâlnit-o, mai arătaţi-mi o ţară, vă rog frumos, o ţară în UE, care face aşa ceva, una, şi dacă fac ei, facem şi noi. Eu ţin la un proiect, un program care trebuie dus până la capăt de cei care s-au angajat să-l facă. Nu se predă ştafeta la mijlocul drumului", îşi explică Preda poziţia.
"Mi se pare total ieşită din comun poziţia unor oameni care se află în interiorul Guvernului şi cer capul primului ministru", adaugă vicepreşedintele, punctânc că lupta pentru putere i se pare "deplasată".
"Eu am un prim-ministru, am un Guvern pe care-l susţin şi cu asta merg înainte în reforma statului. Nu ştiu ce să vă spun eu, dacă trebuie să-mi aleg momentele după ce caută domnul preşedinte! Domnul preşedinte să caute, ce problemă am eu? Sunt chestiuni care până la urmă fac mult mai rău partidului decât face efectul guvernării în perioadă de criză. Tot ce se întâmplă de câteva săptămâni face mult mai rău PDL în faţa opiniei publice decât fac efectele guvernării. Dar ăştia suntem noi, oamenii, aşa ne dăm noi cu stângu' în dreptu', aşa încercăm noi să ne căţărăm unii peste alţii. ăsta e românul, ăsta e omul aşa-zis politic român", comentează vicepreşedintele democrat-liberal.
El menţionează că discuţiile ar trebui să aibă loc în interiorul partidului. "Care e problema unei discuţii democratice în interiorul unui partid cu ceea ce arunci lăturile pe geamurile altora? Trebuie să ne vedem de treaba noastră, am o dezbatere în partid, o fac în partid, am nişte alegeri în partid, trebuie să le ţin fără să fac prea multă vâlvă şi cu asta basta. şi dacă am o conducere în partid stabilită de Convenţia democrată, am un preşedinte ales de Convenţia democratic întrunită, atunci văd ce decizie iau şi cu guvernarea şi cu Guvernul şi cu primul ministru", mai susţine Cezar Preda.