O afacere cusută cu aţă albă şi stropită cu apă caldă se pune la cale în culisele Primăriei, cu binecuvântarea primarului Aurel Simionescu, ajutat de o parte dintre consilierii locali. Activitatea CET SA se va "fâsâi" în următoarele luni atât de tare încât se va decide închiderea sa şi preluarea serviciului de producere a energiei termice de către o firmă privată. Cu totul întâmplător, firma privată va fi singura soluţie salvatoare, în contextul în care va avea şi singura centrală termică de mare capacitate care va putea produce energie termică suficientă pentru încălzirea oraşului - sau a celor 10.000 de apartamente branşate la sistemul centralizat.
Tot întâmplător, firma în cauză se va apuca în curând de construit centrala termică pe fosta platformă chimică de la kilometrul 10, înainte de a se şti că SC CET SA se va închide. Astfel, centrala privată va furniza agentul termic, pe care îl va factura direct Primăriei la preţul de producţie, urmând ca distribuţia energiei termice, lupta cu datornicii şi restanţele neachitate să rămână în sarcina actualului CET.
Acesta este, de fapt, scenariul care se ascunde în spatele programului oficial de restructurare anunţat deja la CET, scenariu pe care "Obiectiv" l-a aflat cu totul întâmplător dintr-o mapă uitată de un consilier la ultima şedinţă CLM.
Restructurarea CET e doar începutul
Programul de restructurare a CET, făcut public de Primărie, prevede că, în prima fază, din totalul de 404 salariaţi câţi are societatea la acest moment, ar urma să fie daţi afară 99 de salariaţi, dintre care 14 din sfera personalului indirect-productiv, iar restul angajaţi din sectoarele producere şi distribuţie a energiei termice. Planul de redresare a SC "CET" nu se opreşte aici: sub pretextul reducerii cheltuielilor pe parte de personal, disponibilizările vor continua într-un ritm drastic până în decembrie 2015. Astfel, de la peste 400 de angajaţi în 2011, se va ajunge, etapizat, la 304 persoane în 2012, 208 în 2014 şi numai 159 de salariaţi în 2015.
Programul de restructurare a fost prezentat oficial în ianuarie Consiliului Local, însă adevărata poveste de-abia acum începe.
La ultima şedinţă a CLM, pe una dintre băncile la care au stat consilierii, reporterul nostru prezent la întrunire a găsit o mapă cu acest program, uitată sub fund de vreun membru al Consiliului Local. Fără să-i dea prea multă importanţă, conţinând un plan prezentat deja, a luat mapa acasă, însă, răsfoind-o întâmplător ieri, avea să aibă o mare surpriză. Pe verso-ul câtorva pagini a descoperit nişte notiţe, aproape indescifrabile, făcute cu un pix, în care era prezentată, schematic, întreaga manevră din spatele restructurării.
Senzaţionalele şi adevăratele planuri
Schema pusă la cale este de-a dreptul incredibilă: începând din această iarnă, CET SA nu va mai produce agent termic, constatându-se că este o activitate nerentabilă pentru instalaţii atât de mari. Între timp, însă, o firmă din Bucureşti, Beta Metallica SRL, care are şi în prezent anumite relaţii contractuale privilegiate şi nefireşti cu CET SA (în esenţă, banii n-au miros, la fel ca şi gazul metan), va construi în vecinătatea actualului producător de energie termică o centrală proprie, capabilă să alimenteze oraşul. Cum noua centrală va fi singura soluţie la care va mai putea apela Primăria pentru a nu lăsa câteva mii de familii şi sute de instituţii fără apă caldă şi căldură, Beta Metallica va deveni, automat, furnizorul de agent termic. Şi pentru că totul se va face în regim de urgenţă, nu se va organiza nicio licitaţie. În rol de salvator al oraşului, noul producător de energie termică va factura căldura şi apa caldă direct Primăriei, care se va dovedi un foarte bun plătitor. Furnizarea în oraş, însă, o va face CET SA, cu cei 304 angajaţi, prin conductele pe care le foloseşte şi acum. Adică uzate, expirate, neizolate, prin care se pierde cam o treime din agentul termic livrat consumatorilor. Pierderile nu le va suporta, însă, Beta Metallica, deoarece aceasta va factura cantitatea de energie care pleacă din centrala proprie, ci CET SA şi Primăria, pentru că este problema lor cât agent ajunge la beneficiar.
În plus, rolul de salvator al firmei bucureştene nu se va opri aici: angajaţii daţi afară treptat de la CET vor fi preluaţi la noua centrală, de lângă CET. Practic, disponibilizaţii nu trebuie decât să sară gardul.
Interesant este că sfătuitorul din umbră al Beta Metallica este un anume Vasilică Muntemare, care în trecut a fost chiar angajat al CET şi care s-a numărat printre primii brăileni ce şi-au montat centrală proprie de apartament, renunţând la serviciul centralizat de termoficare.
Nimic nu-i gratis. Doar prostia
Planul are însă un singur punct slab, menţionat, discret, chiar de consilierul care şi-a uitat mapa: Simionescu trebuie să rămână primar. Pentru asta, însă, Beta Metallica va avea grijă să contribuie nefiresc de mult la campania electorală a actualului primar. O spune tot consilierul, mâzgălit, într-un colţ de pagină: "Camp elect Simi - 2 meleoane". Nu e clar dacă sunt lei sau euro, însă, oricum, suma este impresionantă.
Şi, culmea neglijenţei, consilierul în cauză şi-a notat şi modul în care vor fi răsplătiţi cei implicaţi din administraţia locală, după ce afacerea va fi efectiv pusă în practică: "comis afac: 10% primar, 10% restul, FOR EVER!". În inconştienţa lui aproape hilară, autorul a tras dedesubt şi concluzia: "n-eam scos!!! Dă Duamne!".
Probabil că autorul acestor incredibile notiţe ar putea fi identificat dacă în cauză s-ar efectua o expertiză grafologică.
Primarul recunoaşte că nu recunoaşte nimic
Cum singurul nume aproape cert din însemnările consilierului este cel al primarului, am încercat să obţinem de la acesta o declaraţie. Simionescu nu a dorit însă să spună nimic oficial reporterului nostru, solicitându-i să-şi închidă reportofonul. Cum reporterul era pregătit cu încă un reportofon pornit, dar ascuns, primarul a declarat dezinhibat: "Chiar îţi imaginezi că o să recunosc aşa ceva vreodată? Ori că va crede cineva nişte mâzgăleli de pe o foaie? Şi chiar de-ar fi ceva real, crezi că, la faţa asta a mea, de om prost de cinstit, va putea crede cineva că am de-a face cu o asemenea poveste?".
Întrebat ce părere are despre toate acestea, şeful său politic, Gheorghe Bunea Stancu, a părut surprins şi parcă mai degrabă deranjat de faptul că el a fost exclus din afacere: "Dacă făceau ăştia aşa ceva, ar fi trebuit să ştiu şi eu. Uite că nu ştiu... Hai, lasă-mă, că m-ai enervat!", i s-a adresat el intempestiv reporterului Obiectiv. Prin uşa închisă, din biroul şefului PSD Brăila a mai răzbătut un virulent "Emiliooooo, fă-mi legătura cu primarul! S-a ajuns şi ăsta!".
Liderul Opoziţiei locale, Constantin Dumitriu, şeful PDL Brăila şi, în acelaşi timp, preşedinte al Federaţiei Române de Şah, a declarat succint, fiind într-o şedinţă, că va încerca să afle nu doar "cine sunt pionii şi regina din afacere, regele fiind deja cunoscut, ci mai ales cine este nebunul". Vom reveni.