* în perioada pandemiei, februarie 2020 - februarie 2022, la Judecătoria Brăila au fost înregistrate 4.944 de dosare având ca obiect anulare procese verbale de contravenție și plângere contravențională * în cei doi ani de pandemie, amenzile pentru persoanele sau firmele care nu ar fi respectat măsurile de protecție impuse au curs, iar cei sancționați s-au adresat instanței * conform unor situații transmise de Poliție, aproape 90% din contestații au fost soluționate în favoarea reclamanților * mai trebuie adăugat că baza miliardelor de lei vechi însemnând amenzi au fost aplicate cetățenilor, mai puțin agenților economici
Perioada restricțiilor Covid - 19 a trecut, dar sancțiunile aplicate au rămas! Multe, absurde, însemnând sume uriașe pentru niște reguli considerate anticonstituționale la sesizarea Avocatului Poporului. În acest context, mii de brăileni “luptă” acum în instanță pentru anularea proceselor de contravenție aplicate în ultimii doi ani. Mai exact, în perioada pandemiei, februarie 2020 - februarie 2022, la Judecătoria Brăila au fost înregistrate aproximativ 5.000 de dosare având ca obiect anulare procese verbale de contravenție și plângere contravențională. Oamenii au acum de așteptat, pentru a vedea dacă la instanță obțin sau nu câștig de cauză. Cele mai multe sancțiuni au fost aplicate în perioada pandemiei pentru neportul măștii de protecție, după cum se arată în situația transmisă de la Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Brăila. În perioada 2020 - 2022, la nivelul IPJ Brăila au fost înregistrate în total 1.102 plângeri contravenționale ce au vizat sancțiuni aplicate pentru nerespectarea măsurilor impuse în perioada stării de urgență și a stării de alertă pe teritoriul României, pentru prevenirea și răspândirea efectelor pandemiei de Covid - 19.
În sfârșit, starea de alertă nu s-a mai prelungit în România după data de 8 martie. Astfel, începând din 9 martie, starea de alertă s-a încheiat la nivel național, au dispărut restricțiile, printre care și obligativitatea prezentării certificatului verde în mall-uri, instituții sau localuri.
Dosare înregistrate la Judecătoria Brăila
În baza unei solicitări transmise la Judecătoria Brăila, am întrebat câte dosare ce au ca obiect contestarea amenzilor aplicate de polițiști pentru nerespectarea măsurilor de protecție pentru prevenirea râspândirii Covid - 19 au fost înregistrate pe rolul instanței în ultimii doi ani (feb 2020 - feb 2022 - perioada pandemie). Am solicitat situația diferențiat pentru fiecare an. Urmare solicitării formulate la Biroul de Informare și relații Publice din cadrul Judecătoriei Brăila, reprezentanții instanței ne-au comunicat faptul că, în perioada februarie 2020 - februarie 2022 au fost înregistrate un număr total de 4.944 de dosare având ca obiect anulare procese verbale de contravenție și plângere contravențională.
Mai exact, în anul 2020, au fost 1.772 dosare, în 2021,1.417 dosare, iar în 2022, 549 de dosare ce au avut ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
“Dosare care au avut ca obiect plângere contravențională, în anul 2020 au fost 1046 dosare, în anul 2021 au fost 150 de dosare, iar în anul 2022 au fost 10 dosare cu acest obiect. Precizăm că nu există o metodă tehnică a bazei de date a instanței care să identifice numărul de dosare înregistrate/soluționate/în curs de soluționare cu privire la amenzile aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecție pentru prevenirea răspândirii Covid-19”, se arată în comunicatul transmis de la Judecătoria Brăila, semnat de vicepreședinte Cristina Emanuela Mărgărit.
Amenzile Covid-19, aplicate conform legislației în vigoare
Situația amenzilor aplicate pe linie Covid-19, ne-a fost comunicată de la Poliția Brăila, cu mențiuni privind specificul sancțiunilor. Astfel, numai într-un an de zile, au fost peste 4.000 de sancțiuni pentru neportul măștii de protecție.
În baza unei solicitări formulate la Inspectoratul de Poliție Județean Brăila, în care solicitam o situație a sancțiunilor aplicate în cei doi ani de pandemie Covid-19, ni s-a transmis un tabel cu datele solicitate, referitor la sancțiunile aplicate pentru nepurtarea mășii de protecție, cele aplicate operatorilor economici și a persoanelor care au participat la activitățile pentru care au fost instituite interdicții. Nu s-a transmis însă situația totală, înregistrată în cei doi ani, ci pe porțiuni de câte șase luni. Și tot nu s-a acoperit întreaga perioadă, urmând să mai primim și situația amenzilor aplicate în anul 2020, în baza unei alte solicitări adresate la IPJ Brăila. “Pentru celelalte informații solicitate vă facem cunoscut că nu există o situație statistică referitoare la acestea, ori instituția publică nu este obligată să creeze informație, ci numai să pună la dispoziția solicitanților acele informații de interes public pe care legea le impune a fi create și/sau stocate la nivelul autorității sau al instituției publice solicitate. Astfel, legiuitorul impune să se identifice acele informații care există, iar nu acelea care ar putea exista dacă ar fi create în baza cererii solicitantului”, au explicat polițiștii.
În acest context, potrivit situației transmise, în ultimele șase luni, respectiv în perioada septembrie 2021 - februarie 2022, sancțiuni pentru nepurtarea măștii de protecție au fost în număr de 2.391, în valoare de 329.290 lei. O sumă uriașă!
Pentru nerespectarea măsurilor privind carantina sau izolarea, în perioada celor șase luni, septembrie 2021 - februarie 2022, au fost aplicate 514 sancțiuni în valoare de 619.000 lei. La categoria sancțiuni aplicate operatorilor economici pentru organizarea de activități în spațiul public/privat/închis pentru care au fost instituite interdicții/ restricții s-au înregistrat 52 de sancțiuni în valoare de 83.000 lei.
Tot în cele șase luni, polițiștii au aplicat și trei sancțiuni, în valoare de 6.000 lei, persoanelor fizice pentru participarea la activități în spațiul public/privat/închis pentru care au fost instituite restricții.
Despre situația anterioară a sancțiunilor pe linie Covid-19 v-am informat într-o ediție prezentată în decembrie 2021 “Cu mască, fără mască”.
Astfel, în alte șase luni din anul 2021 (mai – octombrie) au curs amenzile pentru persoanele care nu au purtat masca de protecție. În situația transmisă, anul trecut, de la Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Brăila, în urma solicitării redactorilor, se arată că în perioada mai – octombrie, plus o parte din luna noiembrie, au fost aplicate peste 2.000 de sancțiuni în valoare totală de peste 300.000 lei. Cele mai multe sancțiuni au fost în mai – 472, apoi a fost o scădere, însă în octombrie a crescut din nou numărul sancțiunilor, ajungând la 553, în timp ce în primele două săptămâni din noiembrie au fost deja 325.
Anul trecut, sancționați au fost și operatori economici deoarece au organizat activități în spații închise pentru care au fost instituite restricții, dar numărul sancțiunilor este mult mai mic și cuantumul amenzilor aplicate este de o valoare redusă. Din datele transmise, am constatat că în perioada mai – octombrie 2021, și primele două săptămâni din luna noiembrie, au fost aplicate 2.022 de sancțiuni pentru nepurtarea măștii de protecție.
Plângeri la Poliție și dosare la Judecătoria Brăila
În baza unei alte solicitări transmise la Inspectoratul de Poliție Județean Brăila, în data de 21 februarie, am cerut o situație cu numărul sancțiunilor aplicate în ultimii doi ani, de la începutul pandemei Covid - 19 (2020 - 2022), și valoarea acestora. Am transmis să se precizeze câte dintre sancțiuni au fost aplicate societăților comerciale, câte în mijloace de transport în comun, câte pentru neportul măștii de protecție și câte pentru nerespectarea altor măsuri (carantina, prea multe persoane într-un spațiu, nepăstrarea distanței etc.), cu precizarea valorii amenzilor. Am întrebat și dacă s-au aplicat sancțiuni pe stradă, persoanelor care nu purtau masca de protecție, dar și câte amenzi au fost aplicate persoanelor aflate în zona piețelor. Nu am primit un răspuns clar la aceste întrebări. “Având în vedere solicitarea din 21 februarie, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila situațiile statistice se întocmesc conform unor indicatori strict specificați. Pentru categoria informații solicitate în paragraful 1- 4 vă facem cunoscut că nu există situații statistice referitoare la acestea, în perioada 2020 - 2022. Prin decizia civilă nr. 2495 din 2009, pronunțată de Curtea de Apel București, s-a reținut că:« Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, nu impune niciunei instituții să prelucreze informațiile deținute pentru a furniza celor interesați un fel de statistici “a la carte”, ci se referă doar la furnizarea informațiilor în forma în care sunt deținute de instituție. Interpretarea contrară ar face ca activitatea de furnizare de informații să devină mult prea împovărătoare pentru instituția publică, fără nicio justificare în scopul pentru care a fost reglementat liberul acces al cetățenilor la informațiile de interes public(...)»”, se arată în răspunsul IPJ Brăila.
Am mai întrebat la IPJ Brăila și câte persoane au contestat amenzile aplicate de polițiști și câte au obținut anularea amenzilor, iar aici am primit un răspuns. Polițiștii ne-au transmis faptul că, în perioada 2020 - 2022, la nivelul IPJ Brăila au fost înregistrate în total 1.102 plângeri contravenționale ce au vizat sancțiuni aplicate pentru nerespectarea măsurilor impuse în perioada stării de urgență și a stării de alertă pe teritoriul României, pentru prevenirea și răspândirea efectelor pandemiei de Covid-19, iar 891 de plângeri contravenționale au fost soluționate definitiv de instanțele de judecată.”Dintre acestea, un număr de 722 de hotărâri au privit fapte specifice stării de urgență, iar aproximativ 88% din soluțiile pronunțate de instanță au vizat anularea proceselor verbale de contravenție, situația fiind influențată în principal de decizia Curții Constituționale a României nr. 152/2020 prin care a fost stabilită neconstituționalitatea OUG nr. 1/1999. Faptele specifice stării de alertă au făcut obiectul unui număr de 169 de hotărâri ale instanțelor de judecată, iar 35% din soluțiile pronunțate au vizat anularea proceselor verbale de contravenție”, se arată în răspunsul de la IPJ Brăila.