Doi cetăţeni din Republica Moldova au "uitat" să plece în ţara natală. Poliţiştii de la Imigrări i-au depistat pe meleagurile brăilene şi i-au trimis acasă.
În perioada 13-17 noiembrie, poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări - Biroul pentru Imigrări al judeţului Brăila au acţionat pentru prevenirea şi combaterea şederii ilegale a cetăţenilor străini, pe raza de competenţă. Au fost depistaţi cu şedere ilegală doi bărbaţi, de 23 şi 56 de ani, din Republica Moldova, care au intrat în România, în baza unor paşapoarte biometrice, emise de autorităţile moldovene. La expirarea dreptului de şedere, cei doi nu au părăsit teritoriul ţării noastre. "Ca urmare a celor constatate, poliţiştii Biroului pentru Imigrări al Judeţului Brăila au emis pe numele acestora decizii de returnare de pe teritoriului României, prin care sunt obligaţi să părăsească ţara în cel mult 15 zile", a precizat scms. Jenel Sogor, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila. Totodată, cetăţenii străini au primit şi câte o amendă, în valoare de 400 lei, fiecare, conform prevederilor OUG 194/2002, privind regimul juridic al străinilor în România.
Poliţiştii brăileni vor continua acţiunile pe această linie şi îi sfătuiesc pe străini să meargă la Biroul pentru Imigrări, din strada Ana Aslan nr.39, pentru a intra în legalitate.