Certuri aprinse pe seama Statuii Libertății. Totul a pornit de la reforma imigrației susținută de Trump | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Certuri aprinse pe seama Statuii Libertății. Totul a pornit de la reforma imigrației susținută de Trump

Statuia Libertăţii a ajuns în centrul unei polemici între un consilier de la Casa Albă şi un jurnalist, după ce Donald Trump s-a pronunţat în favoarea unei politici în domeniul imigraţiei care-i privilegiază pe cei înalt calificaţi, relatează BBC, potrivit News.ro.

 

„Statuia Libertăţii spune «daţi-mi masele voastre obosite, sărace şi împilate care aspiră să respire libere»”, i-a spus Jim Acosta de la CNN lui Stephen Miller.

„Ea nu spune nimic despre vorbitul englezei”, a adăugat jurnalistul.

Miller i-a răspuns că poemul de pe celebra statuie a fost ”adăugat mai târziu”.

O reformă profundă a imigraţiei, susţinută de Trump miercuri, ar conduce la o reducere a numărului migranţilor permanenţi în Statele Unite în fiecare an şi le-ar acorda prioritate celor care vorbesc engleza sau sunt înalt calificaţi.

Un consilier de rang înalt al lui Trump la Casa Albă, Miller a declarat într-o conferinţă de presă că această politică este plină de ”compasiune”.

Această sesiune de întrebări şi răspunsuri s-a transformat într-o dispută aprigă, în care Miller şi Acosta s-au înfruntat pe acest subiect.

Cei doi s-au certat pe tema Statuii Libertăţii ca simbol al libertăţii şi a ceea ce reprezintă ea în politica americană în domeniul imigraţiei.

Răspunzând argumentului lui Acosta cu privire la celebrul poem, Miller a spus că acesta ”nu face parte, de fapt, din Statuia Liberăţii originală”.

”Poemul la care vă referiţi a fost adăugat mai târziu”, i-a spus el lui Acosta.

Însă jurnalistul, vizibil nemulţumit de răspuns, a acuzat administraţia Trump că ”încearcă să vizeze valul rasial şi etnic şi oamenii din această ţară”.

Miller a denunţat aceste acuzaţii drept ”scandaloase” şi a prezentat proiectul drept o ”reformă proamericană a imigraţiei”, care s-a bucurat de o susţinere ”imensă” în rândul opiniei publice.

”Jim, acesta este unul dintre lucrurile cele mai scandaloase, insultătoare şi prosteşti pe care le-ai spus vreodată”, i-a spus Miller. ”Faptul că te gândeşti la acest lucru ca la un lucru rasist este extrem de greşit şi atât de insultător”, a adăugat el.

Miller a subliniat că proiectul - care propune totodată o limitare a imigraţiei în familie la soţi şi copii - reprezintă un pas către realizarea planului administraţiei de a introduce un sistem al imigraţiei de tip australian, pe bază de puncte.

Proiectul mai are o cale lungă de parcurs înainte să devină lege şi ar urma să se izbească de opoziţia unor membri din ambele partide în Congres.

Aceasta nu este prima oară când Acosta provoacă Casa Albă.

În ianuarie el a fost avertizat de Sean Spicer, un purtător de cuvânt al preşedinţie la acea vreme, că i se va interzice accesul la conferinţele de presă dacă va continua ”să se certe” cu Trump.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro