Cersetorii de la Biserica Greaca merg la consiliere | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Cersetorii de la Biserica Greaca merg la consiliere

De teama ca li se vor lua copiii, cersetorii de la Biserica Greaca s-au prezentat la Biroul de consiliere psihologica al Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului (DGASPC). Ghergus Carmen, mama a sapte copii si insarcinata cu bebelusul numarul 8, s-a prezentat la institutia braileana pentru a fi consiliata, de data aceasta fara a avea accese de violenta asupra asistentilor sociali.
Simona Cimpoae, purtator de cuvint al DGASPC, a precizat ca au fost evaluate din nou resursele materiale ale acestei familii, astfel incit atit mama cit si Nelu Antohi, cu care locuieste in uniune consensuala, sa invete sa-si creasca minorii fara a cersi. "La consiliere s-a prezentat doar Carmen Ghergus, care a spus ca nu are suficienti bani pentru a creste copiii. Impreuna cu asistentii sociali merge la cumparaturi si invata sa se descurce cu bugetul pe care-l are. Vine in fiecare zi la consiliere. Elementul de noutate este legat de faptul ca bunicul matern s-a constituit intr-o persoana suport, in sensul ca doreste sa creasca unul dintre copii, astfel incit sa-i fie si familiei mai usor. Totusi, Carmen Ghergus insista asupra sprijinului material. Dupa ani de zile de cooperare defectuoasa cu institutia noastra, acum familia a fost de acord sa merga si la logoped, deoarece unul dintre copii nu vorbeste si trebuie evaluat in sensul incadrarii acestuia in categoria persoanelor cu handicap. Carmen Ghergus s-a aratat nemultumita ca aceasta masura de a veni la consiliere i-a fost aplicata numai ei si a solicitat ca si celelalte mame care ies cu copiii la cersit sa fie chemate la consiliere. In acest sens, ea a fost cea care a venit sa ne spuna care parinti isi duc copiii la cersit. Ne-a promis ca nu mai merge la cersit la Biserica Greaca", ne-a declarat Simona Cimpoae.

Mama cu 7 copii inca mai cerseste la biserica

Cu toate ca i s-a explicat ca nu are voie sa cerseasca si ca a fost amendata de nenumarate ori, Carmen Ghergus continua sa cerseasca la biserica. "Mai cerseste la noi. Nu asa ca inainte dar mai vine. I-am zis de nenumarate ori ca nu e bine sa iasa la cersit cu copilul, mai ales ca era lauza dar degeaba. Pacat de copii. E obraznica. S-a certat si cu politia", ne-a declarat Florica Mironica, imgrijitor la Biserica Greaca.
Reamintim ca Ghergus Carmen si Nelu Antohi ar fi trebuit sa creasca sapte copii, sa-i duca la gradinita sau la scoala, indeplinindu-si astfel, obligatiile parintesti. In loc sa faca acest lucru, ani de zile, cei doi adulti au iesit cu copiii la cersit, exploatindu-i. Incercarea institutiilor de a interveni s-a lovit de atitudinea violenta a celor doi, astfel incit singura solutie a ramas trimiterea in judecata, pentru ca parintii sa vina la consiliere. Instanta s-a pronuntat in favoarea Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului, in sensul ca a dispus ca parintii sa se prezinte la consiliere. In cazul in care nu s-ar fi prezentat, conducerea DGASPC ar fi solicitat instantei emiterea unei noi Ordonante Presedintiale, prin care copiii sa fie preluati de asistenti maternali profesionisti sau sa locuiasca in apartamentele de tip familial ale institutiei. Copiii celor doi concubini au 10, 6, 5, 4, 3, 2 ani plus un bebelus care s-a nascut la sfirsitul lui 2007. Asistentii sociali au confirmat ca Ghergus Carmen e insarcinata din nou. Familia are venituri de aproximativ 900 de lei din alocatiile copiilor si indemnizatia de insotitor pentru copilul cu handicap. Primul pas fiind realizat, acela de a veni la consiliere, urmeaza al doilea pas in cazul copiilor lui Carmen Ghergus, si anume - integrarea intr-un sistem de invatamint, adica inscrierea la gradinita si la scoala, drept de care micutii au fost vaduviti pina acum. Reamintim ca fapta parintelui care-si duce copilul la cersit se pedepseste cu 7 ani de inchisoare plus interzicerea unor drepturi. In prezent, nu mai putin de 55 de copii cersesc in Braila, motiv pentru care DGASPC a initiat proiecte de construire a noi centre de zi, atit in mediul urban cit si in cel rural. Proiectele vor fi finantate din bugetul Uniunii Europene.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro